Stresul, prieten sau dușman

În esență: Stresul e prieten atunci când este acut: scurt, clar delimitat și te susține să reacționezi firesc la situația și declanșatorii momentului în care te afli. Devine dușman când rămâne activ în fundal, hrănit de gânduri automate și de povestea mentală despre „ce-ar putea merge rău”, până când obosește corpul, tulbură mintea și strică relațiile. Cheia  este înțelegerea mecanismului (nu doar a simptomelor) și o practică simplă, repetată: Niciun Gând — opriri scurte, conștiente, ale fluxului mental, urmate de prezență și observare. Nu control forțat, ci stăpânire prin claritate și exersare zilnică.

Articol bazat pe lucrarea Stresul: O explorare neurofiziologică și contemplativă a suferinței și transcenderei ei (Nicolae Danea, 2025), o sinteză interdisciplinară din neuroștiințe, psihologie, biologie celulară și filosofie contemplativă.

 

Introducere: întrebarea care deschide ușa

Ai avut zile în care totul e bine pe „hârtie ”, dar în tine e zgomot, tensiune, o oboseală fără motiv? De ce rămâne suferința când nu există un pericol real? Aceasta e întrebarea de la care pornește lucrarea: cum se explică persistența suferinței psihologice intense în absența unui pericol imediat. Răspunsul ei central: suferința se autoîntreține când mintea rulează neobservată, pe modul automat, iar noi ne identificăm cu acel flux mental. Privit lucid, stresul cronic nu e doar o problemă; e o avertizare și o chemare spre claritate și prezență.

Lucrarea propune un drum în doi pași: să înțelegi mecanismul (de la reacția de alarmă la cooperarea de durată între corp, emoții și povestea mentală) și să exersezi o practică scurtă, repetată care taie combustibilul suferinței: Tehnica Niciun Gând.

 

De ce apare stresul: acut/scurt, folosește-te de el; cronic/lung, se folosește el de tine

Stresul scurt e un semnal de supraviețuire: corpul crește pulsul, tensiunea, energia; îți dă forță să acționezi acum. În această formă, îți e prieten. Stresul prelungit te ține „sub tensiune” și după ce situația a trecut. Aici începe problema.

Trei idei simple ca să înțelegi mecanismul

1. Faza de alarmă → rezistență → epuizare. Când pericolul e real, corpul reacționează eficient; dacă stresorul sau percepția lui persistă, intri în rezistență, te străduiești să faci față, apoi în epuizare: oboseală, somn prost, dezechilibre.

    

2. Nu doar ce ți se întâmplă contează, ci și cum interpretezi. Două persoane pot trăi același eveniment radical diferit. Când mintea etichetează ceva drept amenințător și „peste resursele mele”, tensiunea crește. Interpretarea e cheia.

    

3. „Stres fără leu”. Sunt zile fără niciun „prădător”, fără nici o amenintare reală. Omul poate aprinde singur sistemul de stres doar prin gând, anticipare, ruminare — de aici activare cronică, deși nu există pericol fizic.

    

În limbaj simplu: nu doar viața apasă, gândirea neobservată, mintea nestăpânită apasă cel mai tare. Când „filmul din cap” rulează fără pauză, corpul îl ia ca pe realitate și trăiești în continuă tensiune.

Stres autoindus: când mintea devine stresorul

Lucrarea numește explicit generatorii interni: fluxul de gânduri neobservate, anticiparea catastrofică, ruminarea, hiper-construirea sinelui în jurul vulnerabilității. Rezultatul? Corpul rămâne într-o stare de alarmă fără descărcare, cu amigdala (zona din creier responsabilă de frică) „pe roșu” și mecanismele de echilibrare obosite (cum ar fi axa HPA).

Exemplu din viață: primești un mesaj de la șef, fără context clar. Mintea începe: „Am greșit? Mă dă afară?” Corpul răspunde ca la un pericol real: puls, tensiune, respirație grăbită. Deși nimic nu s-a întâmplat încă, ai pornit alarma doar prin poveste, prin anticipare.

 

Când stresul devine dușman: consecințe pe corp, minte, relații

Corp: de la mobilizare la uzură

• Inimă și vase: tensiune crescută, ritm accelerat, inflamare cronică „mică dar persistentă” — toate cresc riscul de probleme cardiovasculare.

   

• Hormonii: cortizol crescut duce la creșterea glicemiei (prin stimularea ficatului să producă mai multă glucoză. În timp, această activare constantă contribuie la rezistență la insulină și risc de diabet de tip 2), oboseală, dereglări tiroidiene și sexuale; la femei, cicluri neregulate; la bărbați, scade testosteronul.

   

• Imunitate & inflamație: corpul intră într-un fond inflamator care întreține alte probleme (oboseală, dureri, sensibilitate la infecții).
• Somn și digestie: când „motorul” rămâne turat, somnul se fragmentează, iar sistemul digestiv suferă.

   

Pe scurt: răspunsul acut/scurt te ajută; alimentarea cronică/lungă devine patogenă (produce sau favorizează boala) și lovește cam peste tot în corp.

Minte: memorie mai slabă, atenție risipită, identitate lipită de durere

Cortizolul eliberat frecvent și nejustificat afectează zone de memorie și reglare emoțională din creier; în timp, se consolidează rețele mentale care susțin frica și povestea „eu am probleme”. Așa apare o neuroplasticitate negativă: creierul se tot antrenează în direcția suferinței fiind tot mai bun în a o genera din mai nimic.

Relații: reacționăm nu la partener, ci la „urmele” din noi

Când trăiești o experiență dureroasă și nu o lași să se vindece, te tot gândești la ea, aceasta rămâne stocată ca un fel de amestec între amintire, emoție și senzații corporale, formând o rețea psiho-somatică, o rețea prin care se manifestă. Mintea și corpul se leagă într-un circuit: gândul dureros reaprinde emoția, emoția trimite semnale în corp (puls ridicat, tensiune crescută, respirație precipitată), iar corpul confirmă prin aceste stări înapoi minții că „e pericol”. Așa se formează o rețea automată care, odată întărită prin repetiție, se reactivează și la stimuli minori: un ton al vocii, un gest, o vorbă banală. Practic, nu mai reacționezi la prezent, ci la trecutul nevindecat transformat în tipare și automatisme, iar asta naște reacții disproporționate și conflicte ce erodează și rup relațiile.

Exemplu: te întorci acasă și o remarcă banală devine scânteie pentru o ceartă mare. Nu reacționezi la  situația de acum (remarca banală), ci activezi un tipar vechi internalizat. 

 

Prieten vs dușman: nu evenimentul decide, ci felul în care îl integrăm

Stresul nu e „rău” în sine. Când este acut, clar și legat de un scop, îți accelerează energia, concentrarea și capacitatea de învățare. Așa se construiesc performanța și reziliența. Nu există antreprenori de succes,  campioni, artiști de top sau lideri buni fără etape de stres. Cei dintre ei care  au reușit să-și extindă performanța pe termen lung au trecut prin perioade de stres  acut urmate de refacere. Mușchiul crește după efort, nu în timpul lui; la fel, mintea devine mai bună după o provocare care se închide corect, cu pauză și somn.

Când devine dăunător? Când e prea intens, prea lung, nejustificat, fără sens și fără sentimentul că ai o pârghie, o soluție, o scăpare. Atunci se transformă în stres cronic: oboseală, ruminare, iritabilitate, somn prost, corp „pe alertă” fără motiv. Diferența o face antrenarea capacitații de autoreglare prin stăpânirea miții: să poți opri bucla gând–emoție–tensiune, să revii la prezent și să‑ți dai spațiu de refacere.

 

„Corpul-durere” și sinele narativ: când povestea ne mănâncă energia

„Corpul-durere” (Eckhart Tolle) înseamnă un ansamblu de emoții nevindecate și tensiuni acumulate în corp, care se reactivează și se „hrănesc” din atenția noastră atunci când ne identificăm cu gândirea excesivă, mai ales cea negativă. Lucrarea leagă acest concept de mecanisme concrete: hiperactivarea centrilor de frică, dezechilibre hormonale și amintiri emoționale persistente. Concluzia este clară: nu vorbim doar de o metaforă, ci de un mecanism observabil și recurent a minții și a corpului. Pe termen lung, expunerea repetată la stres face ca unele țesuturi să‑și crească sensibilitatea la hormonii de stres (de ex. cortizol, catecolamine). Apare o „memorie” la nivel celular: semnale mici pornesc reacții mari, iar corpul trimite înapoi spre creier mesaje de alarmă, chiar fără pericol real. Prin acest cerc vicios se formează un sistem autoreactiv – ca un „corp în corp” – care se hrănește din amestecul chimic al stresului (neurotransmițători, hormoni, citokine pro-inflamatorii, specii reactive de oxigen și alți mediatori inflamatori). Acest cocktail îl alimentează și îl menține activ în timp. Nu e un organ nou, ci o rețea bio‑psiho‑somatică stabilizată prin repetiție.

Când te confunzi, identifici cu povestea („așa sunt eu”, „la mine nu merge nimic”), întărești rețeaua. Când observi fără să te lipești și oprești fluxul narativ, povestea din cap, „corpul-durere” rămâne fără combustibil.

Link direct carte: Puterea prezentului – Eckhart Tolle: https://bookzone.ro/carte/puterea-prezentului-ghid-de-dezvoltare-spirituala?srsltid=AfmBOopbij30g-u1SZ1cbVPt2OvHGNY6Rcf-7QZgGXJ558Oo5NKfPC_p (pagina se poate actualiza). (Eckhart Tolle Official Site)

 

De ce nu „controlul minții”, ci stăpânirea ei

„Control” înseamnă strâns din dinți, reprimare, luptă cu tine. Nu aceasta este soluția. Când încerci să controlezi cu forța situații, gânduri și emoții, apare frustrare și tensiune interioară, iar în timp ajungi să te simți ca o bombă cu ceas. Stăpânirea înseamnă observare, claritate și acțiune aliniată momentului și scopului pe care îl ai: încetezi să mai alimentezi automat povestea mentală și rămâi în tăcere conștientă, fără să fugi de lume. Nu forțezi liniștea; oprești zgomotul la sursă — gândul.

 

Secțiunea practică: Tehnica Niciun Gând (mindfulness profund, aplicat)

Ideea e simplă: pentru câteva secunde oprești voluntar participarea la gând și rămâi prezent. Repeți des. Nu înseamnă să nu mai gândești niciodată, ci să creezi scurte pauze fără poveste (zgomot mental), în care corpul iese măcar puțin din starea de alarmă, iar mintea din bucla automată. E ca atunci când duci ceva fierbinte în mână: trebuie să-l lași jos din când în când ca să nu te arzi. La fel e și cu mintea — din când în când o oprești, ca să nu te consume.

Cum se aplică, pas cu pas, oriunde și oricând

1. Observă: vezi că ai pornit „filmul” sau că deja te-a prins. Ai remarcat procesul.

    

2. Oprește participarea: nu mai alimentezi narațiunea. Lasă gândul să treacă fără să-l urmărești. Lasă gândurile să dispară ca frunzele purtate de vânt — tu rămâi, nu te duci cu ele.

    

3. Ancorează atenția: simte respirația cum pleacă din în partea de jos a abdomenului; simte tălpile pe podea, senzația din palme; ascultă sunetele din jur fără să le numești, observă ceea ce este așa cum este. Devii atent, prezent la momentul acum.

    

4. Rămâi: câteva secunde în tăcere conștientă (fără etichete).

    

5. Reia: acțiunea cu pas calm, fără grabă. Când gândurile dau din nou năvałă, repeți ferm, hotărât, aceeași tehnică: „niciun gând!”

    

Aceasta nu este o negare a gândirii, ci o schimbare de raport: de la identificare la observare; de la reactivitate la prezență clară.

De ce funcționează? Repetată, tehnica scade hiper-activarea de fundal, taie ruminarea, „decuplează” bucla automată gând → emoție → tensiune și lasă corpul să-și revină la modul de refacere. Cercetările arată inclusiv semnăturile cerebrale ale acestei stări: se schimbă raportul dintre sistemul nervos simpatic (alertă – luptă sau fugi) și cel parasimpatic (calm – digestie și refacere), iar sistemul enteric din abdomen reflectă și el această schimbare.

Aplicații rapide în situații tipice 

• Trafic aglomerat: Semaforul nu pornește mai repede dacă te agiți. Fă 2–3 cicluri Tehnica Niciun Gând (10–15 secunde). Simte volanul, mașina, respirația, observă momentul, situația. Când mintea revine cu „iar întârzii”, marchează „niciun gând” și reancorează-te în prezent, în aici și acum. Rezultatul: ajungi cu capul limpede si cu corpul relaxat. (Mecanism: întrerupi „simularea pericolului”.)

   

• Email de la șef seara: Observă impulsul de a deschide imediat. Oprește 20 secunde. Simte picioarele, respiră, niciun gând. Apoi hotărăști conștient: răspunzi mâine sau acum, dar din claritate, nu din panică. (Mecanism: nu mai reacționezi automat și nu mai anticipezi amenințare.)

   

• Discuție tensionată acasă: Când simți că te aprinzi, înainte să „explodezi”, oprește-te doar 10-15 secunde. Simte corpul, privește în jur fără poveste și fără trecut. Discuția se poate opri. O poți relua cu o propoziție simplă, fără reproș, dacă este ceva constructiv și merită discutat. (Mecanism: nu mai reacționezi din rețeaua veche de durere emoțională.)

   

• Decizie financiară: În loc să rulezi toate scenariile catastrofă, fă 2–3 opriri scurte. În fața unei decizii financiare dificile, mintea tinde să genereze scenarii negative fără sfârșit. Oprirea gândurilor generatoare de frică și griji te ajută să revii în prezent și să iei decizia bună. (Mecanism: din prezență, vezi faptele, nu filmul.)

   

Două instrumente de sprijin din lucrare

• Body scan (scanarea corpului): treci cu atenția, lent, prin corp (cap → umeri → piept → abdomen → picioare). Nu analizezi, simți. Fără gânduri. Ajută la reîntoarcerea în corp și reduce reactivitatea. Favorizează activarea sistemului nervos parasimpatic (digesitie și refacere). Practicat seara, pregătește un somn mai liniștit.

   

• Afirmații benefice, după Niciun Gând: în starea de calm, repeți scurt 1–2 propoziții la prezent („Îmi stapânesc mintea cu ușurintă, sunt atent și sănătos”). Ideea aici nu e gândirea pozitivă, ci întărirea direcției după ce ai oprit zgomotul.

   

Ce se schimbă în timp

Prin practică repetată, activitatea automată a minții se întrerupe tot mai ușor, iar tu alegi mai des răspunsul conștient, nu reacția. Asta vine ca o restructurare din mers a felului în care procesezi gândul, emoția și tensiunea — nu prin control, ci prin stare de prezență tot mai stabilă.

 

Concluzie

Stresul este sistemul tău automat de alarmă și mobilizare.
La semn de pericol (sau de provocare), se activează în două faze:

• Faza 1 – activarea rapidă (sistemul nervos simpatic – luptă sau fugi): În câteva secunde îți crește pulsul și tensiunea, sângele se trimite masiv spre mușchi, iar respirația se accelerează ca să aducă mai mult oxigen. În creier, zonele de alarmă și reacție rapidă se activează, în timp ce gândirea calmă și planificarea sunt puse pe pauză. Ești pregătit să reacționezi acum (frânezi în trafic, te ferești, răspunzi prompt). Aceasta e linia întâi de apărare, vitală pentru supraviețuire.

   

• Faza 2 – alimentarea: Sistemul hormonal (axa HPA – hipotalamo hipofizo adrenocorticală și adrenalină plus cortizol): În minutele următoare, corpul eliberează combustibil – zahăr și grăsimi – ca să susțină efortul și pune pe pauză ce nu e urgent, cum ar fi digestia, imunitatea sau energia pentru alte lucruri. Când pericolul trece, se oprește singur printr-un mecanism natural. E ca un sistem de protecție: pornește rapid, te ține în joc pe termen scurt – să zicem, să eviți o ciocnire în trafic – și apoi se stinge singur.

De aceea stresul acut îți este prieten: îți dă energie, focus și viteză de reacție; îți crește șansele să gestionezi situația. Este un mecanism adaptativ menit să te ajute pe termen scurt. Problema apare când nu se mai stinge și rămâne fundalul vieții: atunci devine stres cronic, îți macină sănătatea, claritatea și relațiile.

Soluția nu este „controlul” cu forța, ci stăpânirea: înveți să oprești bucla gând–emoție–corp pentru câteva secunde („niciun gând”), revii în prezent, apoi reiei ce ai de făcut. Repetată, această micro‑abilitate scade hiper‑activarea de fond și ține răspunsul de stres în zona lui sănătoasă: semnal scurt, nu tensiune continuă.

 

Ce faci concret ca stresul să rămână aliat

1. Micro‑opriri „niciun gând” (de mai multe ori pe zi): nu mai alimentezi filmul mental 10–20 secunde, te ancorezi în respirație și senzații, apoi continui. Scop: stingi la timp alarma internă.

    

2. Ritm „provocare → închidere → refacere”: lucrezi în etape, finalizezi, apoi pui o pauză (mișcare ușoară, deconectare scurtă, somn bun). Scop: folosești stresul acut pentru performanță, fără să-l cronicizezi.

    

3. Mișcare regulată (aerob + forță și masă, adaptat ție): reduce reactivitatea de fond, crește flexibilitatea sistemului nervos (HRV), susține memoria și atenția, reglează glicemia. Scop: scade prejudiciul fiziologic al stresului.

    

4. Alimentație echilibrată (tip mediteranean, cât mai puțin ultraprocesat): susține axa intestin–creier, reduce inflamația de fundal și sprijină starea afectivă. Intestinul este un „al doilea creier” care comunică non‑stop cu sistemul nervos; ce mănânci influențează direct cum procesezi stresul și situațiile de viață în general. Scop: mai puțină reactivitate/inflamație, mai multă stabilitate.

Într-o frază: „Stresul acut te crește, stresul cronic te tocește. Învață să oprești filmul, să revii în prezent și să‑ți hrănești corpul (mișcare, alimentație, somn) — așa păstrezi stresul la statutul de aliat, nu de dușman.

 

„Emerging”: ce e în curs de clarificare

Legătura fină minte–corp–identitate se conturează, iar știința încă rafinează detalii și mecanisme. Cu alte cuvinte, direcția e clară (practica ajută), iar finețea explicațiilor e în continuă actualizare. (Informație emerging în sensul că se adună dovezi noi.)

Conținutul acestui articol este bazat pe lucrarea Stresul: O explorare neurofiziologică și contemplativă a suferinței și transcenderei ei (Nicolae Danea, august 2025), disponibilă aici: [clic]. 

 

Nicolae Danea

 

Bibliografie

Această bibliografie reunește sursele citate de-a lungul lucrării. Demersul se desfășoară într-un cadru transdisciplinar, care îmbină neuroștiința contemporană, psihologia contemplativă, medicina integrativă și reflecția filosofică asupra suferinței și procesului de transformare interioară neurofiziologică și existențială. În mod firesc, bibliografia reflectă această deschidere, reunind surse provenite din:  

• cercetare empirică de înalt nivel (fMRI, EEG, HRV, meta-analize),  
• teorii clasice și emergente despre stres, interocepție, rețele neuronale și conștiință,  
• tradiții contemplative reinterpretate prin prisma neuroștiinței,  
• rapoarte și standarde academice de referință (APA, OMS, NIH).  

 

Toate referințele sunt redactate conform stilului APA, ediția a 7-a, și includ — acolo unde este posibil — identificatori digitali (DOI) sau link-uri directe către surse academice. Astfel se asigură atât integritatea științifică a lucrării, cât și posibilitatea verificării și aprofundării fiecărei afirmații teoretice.  

Lista este organizată alfabetic, fără diviziuni tematice, urmărind criteriul standard de citare academică și facilitând accesul la fiecare sursă.  

 

– Andrews-Hanna, J. R., Smallwood, J., & Spreng, R. N. (2014). The default network and self-generated thought: Component processes, dynamic control, and clinical relevance. *Annals of the New York Academy of Sciences, 1316*(1), 29–52. https://doi.org/10.1111/nyas.12360  

– Arnsten, A. F. T. (2009). Stress signalling pathways that impair prefrontal cortex structure and function. *Nature Reviews Neuroscience, 10*(6), 410–422. https://doi.org/10.1038/nrn2648  

– Baer, R. A. (2003). Mindfulness training as a clinical intervention: A conceptual and empirical review. *Clinical Psychology: Science and Practice, 10*(2), 125–143. https://doi.org/10.1093/clipsy.bpg015  

– Barlow, D. H. (2002). *Anxiety and its disorders: The nature and treatment of anxiety and panic* (2nd ed.). Guilford Press. https://doi.org/10.5860/CHOICE.40-3727  

– Barrett, L. F. *How emotions are made: The secret life of the brain*  

– Begley, S. *Train your mind, change your brain: How a new science reveals our extraordinary potential to transform ourselves*  

– Brewer, J. A., Worhunsky, P. D., Gray, J. R., Tang, Y.-Y., Weber, J., & Kober, H. (2011). Meditation experience is associated with differences in default mode network activity and connectivity. *Proceedings of the National Academy of Sciences, 108*(50), 20254–20259. https://doi.org/10.1073/pnas.1112029108  

– Brown, K. W., & Ryan, R. M. (2003). The benefits of being present: Mindfulness and its role in psychological well-being. *Journal of Personality and Social Psychology, 84*(4), 822–848. https://doi.org/10.1037/0022-3514.84.4.822  

– Chiesa, A., & Serretti, A. (2009). Mindfulness-based stress reduction for stress management in healthy people: A review and meta-analysis. *Journal of Alternative and Complementary Medicine, 15*(5), 593–600. https://doi.org/10.1089/acm.2008.0495  

– Craig, A. D. (2002). How do you feel? Interoception: The sense of the physiological condition of the body. *Nature Reviews Neuroscience, 3*(8), 655–666. https://doi.org/10.1038/nrn894  

– Craig, A. D. (2009). How do you feel—now? The anterior insula and human awareness. *Nature Reviews Neuroscience, 10*, 59–70. https://doi.org/10.1038/nrn2555  

– Damasio, A. R. *The feeling of what happens: Body and emotion in the making of consciousness*  

– Davidson, R. J., & Begley, S. *The emotional life of your brain: How its unique patterns affect the way you think, feel, and live – and how you can change them*  

– Davidson, R. J., & McEwen, B. S. (2012). Social influences on neuroplasticity: Stress and interventions to promote well-being. *Nature Neuroscience, 15*(5), 689–695. https://doi.org/10.1038/nn.3093  

– Doidge, N. *The brain that changes itself: Stories of personal triumph from the frontiers of brain science*  

– Goleman, D. *Destructive emotions: A scientific dialogue with the Dalai Lama*  

– Goyal, M., Singh, S., Sibinga, E. M. S., Gould, N. F., Rowland-Seymour, A., Sharma, R., … & Haythornthwaite, J. A. (2014). Meditation programs for psychological stress and well-being: A systematic review and meta-analysis. *JAMA Internal Medicine, 174*(3), 357–368. https://doi.org/10.1001/jamainternmed.2013.13018  

– Kabat-Zinn, J. *Full catastrophe living: Using the wisdom of your body and mind to face stress, pain, and illness.*  

– Lazar, S. W., Kerr, C. E., Wasserman, R. H., Gray, J. R., Greve, D. N., Treadway, M. T., … & Fischl, B. (2005). Meditation experience is associated with increased cortical thickness. *NeuroReport, 16*(17), 1893–1897. https://doi.org/10.1097/01.wnr.0000186598.66243.19  

– Lehrer, P. M., & Gevirtz, R. (2014). Heart rate variability biofeedback: How and why does it work? *Frontiers in Psychology, 5*, 756. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2014.00756  

– Lutz, A., Slagter, H. A., Dunne, J. D., & Davidson, R. J. (2008). Attention regulation and monitoring in meditation. *Trends in Cognitive Sciences, 12*(4), 163–169. https://doi.org/10.1016/j.tics.2008.01.005  

– Sapolsky, R. M. *Why zebras don’t get ulcers: An updated guide to stress, stress-related diseases, and coping*  

– Selye, H. *The stress of life.*  

– Siegel, D. J. *The mindful therapist: A clinician’s guide to mindsight and neural integration*  

– Thompson, E. *Mind in life: Biology, phenomenology, and the sciences of mind*  

– Tolle, E. (1997). *The power of now: A guide to spiritual enlightenment*  

– Varela, F. J., Thompson, E., & Rosch, E. *The embodied mind: Cognitive science and human experience*

Cărțile citate pot apărea în ediții noi sau cu linkuri diferite în funcție de editură sau distribuitor. Conținutul științific rămâne valabil, dar forma de prezentare sau locația documentelor online poate suferi modificări.