Harvard Review of Psychiatry – Mindfulness și schimbarea comportamentului

Img 9993

Articol și rezumat: 

 
Textul „Mindfulness și Schimbarea Comportamentului” este o revizuire publicată în Harvard Review of Psychiatry, în care autorii evaluează și sintetizează cercetările existente despre impactul mindfulness-ului asupra schimbării comportamentului. Articolul include o analiză a studiilor disponibile, propunerea unui model teoretic și discuții despre aplicabilitatea mindfulness-ului în domenii relevante pentru psihiatrie și sănătate.
 
Am ales să scriu un rezumat al acestui articol deoarece integrează descoperiri din neuroștiințe care arată cum mindfulness-ul poate influența mecanismele motivației, emoțiilor și învățării, conducând la schimbări comportamentale durabile.
 
Articolul explorează concepte legate de sine, făcând distincția între sinele experiențial și sinele narativ. Această diferențiere este esențială pentru a înțelege mai bine cum mindfulness-ul poate fi integrat în viața de zi cu zi. De asemenea, subliniază numeroasele beneficii ale practicii mindfulness, inclusiv: reducerea consumului de substanțe și a poftei asociate, îmbunătățirea autoreglării emoționale și cognitive, reducerea impulsivității și agresivității, îmbunătățirea controlului cognitiv, reducerea depresiei, anxietății și stresului, scăderea mâncatului compulsiv, promovarea pierderii în greutate, autogestionarea mai eficientă a bolilor cronice, reducerea autovătămării și a ideilor suicidare, creșterea autoeficacității și a motivației pentru comportamente sănătoase, îmbunătățirea calității vieții, creșterea conștientizării interoceptive și a autocompasiunii.
 
Ca o notă personală, consider că este de mare interes aprofundarea funcționării sinelui experiențial și, în special, a sinelui narativ, care, în opinia mea, este responsabil pentru majoritatea dezechilibrelor din corp. Exacerbarea sinelui narativ, adesea prins în ruminație, poate activa sistemul nervos simpatic într-un mod nejustificat și nerealist. Consider că, odată înțeleasă funcționarea sinelui narativ și influența acestuia asupra stării de bine, se înțelege și necesitatea practicii mindfulness aplicată zilnic pentru a reduce stresul și ruminația.
 
În concluzie, cred că aprofundarea domeniului legat de funcționarea sinelui narativ și a impactului practicilor de mindfulness poate oferi nu doar o mai bună înțelegere a suferinței umane, ci și instrumentele necesare pentru a ne elibera de cauzele ei generatoare.
 

Nicolae Danea

 
 
Acesta este link-ul unde puteti gasi articolul asa cum este el publicat: https://journals.lww.com/hrpjournal/fulltext/2020/11000/mindfulness_and_behavior_change.3.aspx
 
În continuare vă prezint un scurt rezumat, la sfârșitul căruia veți găsi articolul în întregime tradus în limba română.
 

Introducere – Rezumat:

 
Comportamentul de sănătate se referă la orice acțiune care influențează sănătatea fizică sau mentală. Comportamentele nesănătoase, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool, folosirea substanțelor sau mâncatul în exces, contribuie semnificativ la boli și la riscul de deces prematur. În Statele Unite, aceste comportamente sunt responsabile pentru 40-50% din riscul de moarte timpurie. Deși se știe că schimbările în comportamentele nesănătoase pot îmbunătăți sănătatea fizică și mentală, schimbarea și menținerea acestor obiceiuri rămân foarte dificile.
 
Pentru a înțelege și prezice comportamentele de sănătate, sunt folosite diferite teorii, iar intervențiile pentru schimbarea comportamentului au devenit tot mai populare. Din ce în ce mai multe dovezi arată că intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) sunt eficiente în reducerea comportamentelor dăunătoare, ajutând la gestionarea bolilor cronice și îmbunătățind sănătatea fizică și mentală. Acest articol oferă o trecere în revistă a acestor intervenții, cu trei obiective: (1) să explice ce este mindfulness și cum a evoluat, (2) să prezinte un model actualizat de autoreglare bazat pe neuroștiințe, și (3) să analizeze cercetările actuale despre MBIs și rolul lor în schimbarea comportamentului, în special în psihiatrie.
 

Mindfulness și MBIs – Rezumat:

 
Mindfulness este definită ca o conștientizare a momentului prezent, fără a judeca ce se întâmplă. Termenul provine din cuvântul Pali „sati,” tradus în 1881 de savantul englez Rhys Davids, și înseamnă „a-ți aminti de acum” sau „a fi conștient.” Deși termenii mindfulness și meditație sunt adesea confundați, nu toată meditația este mindfulness, iar nu tot mindfulness-ul implică meditație. Meditația este o practică care autoreglează corpul și mintea, angajând un set specific de atenție.
 
În meditația mindfulness (MM), practicantul acordă atenție momentului prezent, fiind deschis, curios, necritic și fără să reacționeze emoțional. Există diferite tipuri de MM, de la atenția focalizată, unde se concentrează pe un obiect specific, până la monitorizarea deschisă, unde nu există un focus clar, ci o conștientizare generală a gândurilor, emoțiilor și senzațiilor. MBIs (intervențiile bazate pe mindfulness) includ și meditații menite să cultive emoții precum compasiunea. Deși practica meditației mindfulness poate induce relaxare în corp, scopul său principal este să dezvolte conștientizarea experienței prezente, chiar și atunci când aceasta include emoții sau senzații dificile.
 
Meditația mindfulness ajută la dezvoltarea echilibrului emoțional (ecuanimitatea), o stare de echilibru mental în care toate experiențele sunt tratate în mod egal, indiferent de cât de plăcute sau neplăcute sunt. Mai multe modele explică mecanismele psihologice și neurobiologice prin care MM aduce aceste beneficii.
 
NOTA
Iată câteva exemple:
 
    Modelul procesării atenționale: Acest model sugerează că mindfulness ajută la reglarea atenției și la menținerea unei conștientizări constante a experiențelor prezente. Mindfulness reduce atenția automată asupra stimulilor negativi și îmbunătățește capacitatea de a rămâne focusat pe momentul prezent, reducând ruminația și gândirea repetitivă.
 
    Modelul neuroplasticității: Cercetările neurobiologice sugerează că meditația mindfulness modifică structura și funcționarea creierului. Practica mindfulness a fost asociată cu creșterea volumului în anumite regiuni cerebrale, cum ar fi cortexul prefrontal, care este responsabil de autoreglare și control emoțional, și scăderea activității în amigdala, implicată în răspunsurile emoționale intense, inclusiv frica și stresul.
 
    Modelul de reglare emoțională: Acest model explică cum mindfulness îmbunătățește capacitatea de a recunoaște și gestiona emoțiile. Practicanții mindfulness învață să observe emoțiile fără a le judeca sau reacționa automat, ceea ce duce la un control emoțional mai bun și o reacție mai echilibrată în situații stresante.
 
    Modelul de reducere a stresului: Jon Kabat-Zinn a dezvoltat programul de reducere a stresului bazat pe mindfulness (MBSR), care descrie modul în care mindfulness reduce stresul prin creșterea conștientizării momentului prezent și prin ruperea ciclurilor de gândire negativă repetitivă, care alimentează anxietatea și depresia.
 
    Modelul mecanismelor de auto-reglare: Acest model sugerează că meditația mindfulness crește autoeficacitatea și îmbunătățește capacitatea de a gestiona impulsurile și comportamentele nedorite, oferind indivizilor instrumente mentale pentru a reacționa conștient și nu automat la diferite situații.
 
Aceste modele contribuie la o înțelegere mai amplă a modului în care mindfulness influențează creierul și psihicul pentru a sprijini echilibrul emoțional și alte beneficii psihologice.
 

Tensiuni Persistente – Rezumat:

 
Pe parcursul dezvoltării intervențiilor bazate pe mindfulness (MBIs), au apărut câteva tensiuni între diferite abordări, cum ar fi deschiderea la schimbare versus păstrarea fidelității față de metodele tradiționale sau inovația versus respectul pentru tradiție. Aceste tensiuni au fost naturale, iar pentru a evita confuzia și pentru a rămâne incluzivi, este important să înțelegem istoria mișcării mindfulness.
 
Jon Kabat-Zinn a fost pionierul primei intervenții bazate pe mindfulness, cunoscută ca reducerea stresului prin mindfulness (MBSR), în 1977. Programul său a combinat meditația budistă Vipassana, practici contemplative precum Zen și yoga, și teorii moderne despre stres. Aceasta a dus la dezvoltarea unei noi pedagogii accesibile, un program de opt săptămâni care include diverse practici menite să ajute oamenii să gestioneze stresul și bolile cronice.
 
Prima adaptare a MBSR a fost terapia cognitivă bazată pe mindfulness (MBCT), ambele formând prima generație de MBIs. Mai târziu, au fost create programele bazate pe mindfulness (MBPs), care includ o formare sistematică și riguroasă atât pentru profesori, cât și pentru participanți. Deși MBIs și MBPs se concentrează pe practica mindfulness, ele sunt diferite de alte intervenții precum terapia comportamentală dialectică (DBT) și terapia de acceptare și angajament (ACT), care folosesc mindfulness-ul doar ca parte a unui set mai mare de tehnici.
 
Cercetările despre MBIs au crescut semnificativ în anii 2000, pe măsură ce intervențiile au fost dezvoltate pentru o varietate de afecțiuni mentale și fizice. Centrele academice pentru mindfulness au apărut pentru a asigura standarde și formare de calitate pentru profesori. Această recenzie se concentrează pe domeniile cu cele mai puternice dovezi despre mindfulness și schimbarea comportamentului, analizând modele de autoreglare bazate pe mecanisme neurobiologice. De asemenea, revizuiește date din meta-analize și studii clinice controlate, oferind o viziune asupra modului în care MBPs pot influența comportamentele de sănătate.
 

Autoreglarea conștientă – Rezumat:

 
Autoreglarea reprezintă capacitatea de a gestiona eficient atenția, emoțiile, gândurile și comportamentele pentru a răspunde atât cerințelor interne, cât și celor externe. Deficiențele în autoreglare pot duce la rezultate mai slabe în educație și sănătate fizică și mentală. Teoria autoreglării subliniază câteva procese esențiale necesare pentru inițierea și menținerea schimbării comportamentului, cum ar fi setarea de obiective, motivația de a le atinge, automonitorizarea și voința.
 
Cercetările neuroștiințifice ale lui Hölzel și Vago au evidențiat mai multe sisteme neurocognitive care stau la baza efectelor mindfulness-ului asupra autoreglării. Acestea includ controlul atenției, controlul cognitiv, reglarea emoțiilor și procesele legate de sine. Aceste mecanisme de autoreglare interacționează cu sistemele neuronale responsabile pentru motivație și învățare, care sunt bine studiate în domeniul adicțiilor și medicinei comportamentale.
 
Pe măsură ce practica mindfulness (MM) se dezvoltă, aceasta poate îmbunătăți motivația pentru schimbare, influențând procesele de recompensă, învățarea asociativă și extincția comportamentelor nesănătoase. Astfel, meditația mindfulness poate contribui la formarea de obiceiuri mai sănătoase și la înlocuirea celor dăunătoare.
 

Atenția și controlul cognitiv – Rezumat:

 
Controlul cognitiv este esențial pentru procesarea informațiilor relevante pentru atingerea obiectivelor și inițierea schimbărilor comportamentale. Funcțiile executive, cum ar fi schimbarea focusului mental, monitorizarea informațiilor și inhibiția, sunt importante pentru selectarea și menținerea comportamentelor. Subcomponentele controlului cognitiv includ controlul atenției, inhibiția cognitivă, memoria de lucru și flexibilitatea mentală.
 
Mindfulness (MM) poate contribui la gestionarea simptomelor clinice cauzate de comportamente nesănătoase sau strategii de coping neproductive, prin îmbunătățirea controlului cognitiv și atenției. Practicarea meditației mindfulness ajută la îmbunătățirea orientării atenției, monitorizării metacognitive și inhibiției. Deși studiile individuale susțin aceste efecte, meta-analizele arată rezultate variabile din cauza diversității tehnicilor și a diferențelor de eșantion.
 
Cercetările de neuroimagistică sugerează că procesele de control cognitiv implică rețele cerebrale de ordin superior, cum ar fi rețeaua executivă centrală și rețeaua modului implicit (DMN). Meditația cu atenție focalizată și monitorizarea deschisă activează diferite zone ale creierului, controlând atenția și reducând reactivitatea emoțională.
 
Capacitatea de monitorizare a conflictelor cognitive este asociată cu cortexul cingulat anterior (ACC) și pare să fie îmbunătățită prin practica mindfulness. Modificările funcționale ale ACC și insulei ajută la monitorizarea stimulilor negativi. În plus, MM poate influența memoria de lucru prin creșterea volumului hipocampului. Aceste procese ajută la crearea unor obiceiuri sănătoase și la reducerea comportamentelor automate nesănătoase, facilitând schimbarea comportamentului prin îmbunătățirea conștientizării și a resurselor cognitive.
 

Reglarea emoțiilor – Rezumat:

 
Emoțiile influențează felul în care percepem, gândim și ne comportăm, iar reglarea emoțiilor este capacitatea de a gestiona aceste experiențe pentru a avea un echilibru emoțional și social. Există diverse strategii de reglare a emoțiilor, cum ar fi schimbarea situației, redirecționarea atenției sau reîncadrarea cognitivă, care implică reinterpretarea conștientă a situațiilor pentru a diminua impactul lor emoțional. Reîncadrarea este una dintre metodele prin care mindfulness-ul (MM) ajută la gestionarea anxietății și depresiei.
 
Mindfulness întrerupe reacțiile automate, permițând reflecția conștientă și trecerea de la reîncadrarea emoțiilor la acceptare și echilibru (ecuanimitate). În loc să evite sau să suprime emoțiile negative, programele bazate pe mindfulness (MBPs) încurajează conștientizarea acestora, facilitând procesul de expunere la emoții dificile și diminuarea reactivității emoționale pe termen lung.
 
Cercetările arată că mindfulness îmbunătățește reglarea emoțiilor prin activarea cortexului prefrontal și diminuarea reactivității amigdalei, în special la practicanții experimentați. De asemenea, practica mindfulness pe termen lung ajută la acceptarea și conștientizarea emoțiilor, fără a le suprima, ceea ce duce la o reglare mai eficientă.
 
O reglare emoțională sănătoasă este importantă pentru schimbarea comportamentelor legate de sănătate, cum ar fi alimentația sau renunțarea la fumat, și pentru pacienții cu boli cronice. Prin creșterea conștientizării emoțiilor și a modului în care acestea influențează deciziile, mindfulness poate îmbunătăți șansele de succes în schimbarea comportamentelor.
 

Procesele legate de sine – Rezumat:

 
Știința cognitivă descrie un spectru al proceselor legate de sine, care sunt strâns corelate cu rețele neuronale extinse, identificate prin studii de conectivitate funcțională. Aceste rețele pot fi influențate de meditația mindfulness (MM).
 
Există două forme principale ale sinelui: sinele experiențial și sinele narativ. Acestea se bazează pe rețele neuronale diferite și joacă roluri esențiale în modul în care percepem lumea și pe noi înșine.
 
La un capăt al acestui continuum se află sinele experiențial, iar la celălalt capăt se află sinele narativ.
 
    Sinele experiențial: Acesta este simțul nostru de a fi în momentul prezent, susținut de conștientizarea corpului. Este acel „simțământ că sunt” care trăiește și simte ceea ce se întâmplă în clipa de față, fără a se gândi la trecut sau viitor. Această conștientizare corporală, numită interocepție, ne permite să percepem cum se simte corpul nostru și să răspundem la nevoile lui în timp real. Practica mindfulness ajută la dezvoltarea acestei conștientizări și îmbunătățește funcționarea interoceptivă, ceea ce înseamnă că devenim mai conectați cu propriile senzații corporale. Aceasta este importantă pentru autoreglare și pentru a face față emoțiilor și senzațiilor dificile.
 
    Sinele narativ: Spre deosebire de sinele experiențial, sinele narativ este „povestea” pe care ne-o spunem despre noi înșine. Acesta se dezvoltă în copilărie și se consolidează în adolescență și la maturitate. Sinele narativ ne stimulează să ne amintim trecutul și să ne planificăm viitorul. În acest context, ne evaluăm pe noi înșine, având atât evaluări pozitive (cum ar fi stima de sine bazată tot pe „povestea” pe care ne-o spunem despre noi), cât și negative (cum ar fi autocritica sau ruminația negativă). Această formă de sine este legată de activitatea rețelei modului implicit (DMN) din creier, care este activă atunci când ne gândim la noi și la experiențele noastre.
 
Impactul mindfulness-ului: Mindfulness-ul ajută la reducerea activității sinelui narativ, în special în cazul autocriticii și al ruminației. În schimb, promovează sinele experiențial, ajutându-ne să trăim mai mult în momentul prezent și să fim mai conectați cu ceea ce simțim acum, fără să ne lăsăm copleșiți de gândurile negative legate de trecut sau viitor.
 
Aceste două forme de sine joacă un rol important în felul în care ne percepem și cum ne reglăm emoțiile și comportamentele. Practica mindfulness ne ajută să conștientizăm influența sinelui narativ, contribuind astfel la o mai bună autoreglare și la un stil de viață mai sănătos.
 

Motivația și învățarea – Rezumat:

 
În teoriile despre autoreglare, motivația are două componente: un sistem proactiv, care implică stabilirea obiectivelor, și un sistem reactiv, bazat pe feedback negativ, care corectează comportamentele pentru a se alinia la aceste obiective. Primele teorii explică motivația ca pe un proces de corectare a erorilor de feedback, prin care o persoană își ajustează comportamentul în funcție de discrepanțele dintre ceea ce își dorește și ceea ce face efectiv.
 
Motivația pentru comportamente nesănătoase, precum fumatul sau alimentația excesivă, este deseori influențată de stimuli externi, precum și de senzații interne (de exemplu, foamea sau stresul). Programele de mindfulness (MBPs) încearcă să schimbe această dinamică, reducând judecata evaluativă și punând accent pe acceptare și monitorizarea experiențelor, nu pe autocritică.
 
Un rol important în motivație îl joacă neuronii dopaminergici dintr-o regiune a creierului numită aria tegmentală ventrală, care detectează erori de predicție în evaluarea recompenselor și influențează dorința de a repeta comportamentele plăcute. Acești neuroni contribuie la formarea obiceiurilor, inclusiv a celor nesănătoase, prin condiționare operantă.
 
Învățarea prin evitarea experiențelor negative are loc printr-un alt mecanism, ce implică amigdala, regiunea responsabilă de reacții de frică. Practica mindfulness poate ajuta la eliminarea acestor răspunsuri automate, reducând treptat condiționările de frică și reacțiile la stres.
 
Mindfulness-ul joacă un rol semnificativ în modificarea acestor procese, ajutând la eliminarea comportamentelor nesănătoase și dezvoltând obiceiuri noi, sănătoase. De asemenea, ajută la dezvoltarea unei motivații intrinseci pentru comportamente sănătoase, reducând nevoia de stimuli externi pentru a motiva schimbarea.
 
Pe măsură ce oamenii practică mindfulness, se creează un proces de neuroplasticitate care ajută la ruperea obiceiurilor nesănătoase și la formarea unor obiceiuri mai bune. Mindfulness-ul îi învață pe oameni să recunoască și să gestioneze mai bine emoțiile și să își ajusteze comportamentul într-un mod sănătos, fără a fi dominați de emoții negative sau de nevoia de recompense imediate.
 
În final, motivația pentru schimbare comportamentală trece de la a fi bazată pe presiuni externe sau vinovăție, la a fi condusă de valori interne și dorința de a avea un stil de viață sănătos și echilibrat.
 

Autoreglarea conștientă: Sinergie și Integrare – Rezumat:

 
Autoreglarea conștientă integrează controlul atenției, reglarea emoțiilor și procesele legate de sine, alături de mecanismele de motivație și învățare, pe măsură ce practica meditației mindfulness (MM) se aprofundează. Aceasta începe cu controlul atenției și curiozitatea față de experiențele momentului prezent, ceea ce duce la dezvoltarea conștientizării interoceptive și a alternativelor la ruminația autocritică. Reîncadrarea conținutului mental, decentrarea și acceptarea reduc reactivitatea automată a corpului, permițând astfel gestionarea experiențelor emoționale dificile și dezvoltarea echilibrului emoțional (ecuanimitatea).
 
Cu toate acestea, pentru persoanele care se confruntă cu traume nerezolvate sau deficiențe cognitive și emoționale, abordarea standard de mindfulness, numită „rece”, poate întâmpina provocări. În acest caz, o abordare „caldă” a mindfulness-ului, care începe prin stabilirea unui sentiment de siguranță și cultivarea autocompasiunii, poate fi mai eficientă. Prin reducerea autocriticii și a reacțiilor emoționale automate, atenția poate fi redirecționată către îngrijirea de sine. Astfel, treptat, resursele cognitive devin mai accesibile și antrenamentul atențional este mai eficient. Cei mai buni instructori de mindfulness combină ambele abordări, ajutând practicanții să atingă o autoreglare eficientă mai rapid.
 
Pe măsură ce practicanții încep să fie atenți la momentul prezent, curiozitatea constantă și conștientizarea blândă facilitează un control mai mare asupra comportamentelor, bazat pe valori interne și motivație intrinsecă. Astfel, comportamentele sănătoase devin automat susținute, iar feedback-ul pozitiv ajută la menținerea acestora.
 
În timp, practica mindfulness conduce la o eficiență mai mare în sistemul de autoreglare, creând o conexiune mai profundă cu ceilalți și un sentiment mai mare de apartenență. Această evoluție poate chiar sprijini experiențele de auto-transcendență, în care individul se simte conectat la o realitate mai amplă, depășind limitele sinelui individual.
 
Autoreglarea conștientă nu doar identifică și schimbă comportamentele dăunătoare, ci și promovează dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase, bazate pe învățare asociativă pozitivă. Aceasta îmbunătățește capacitatea practicanților de a răspunde eficient la schimbările din mediu, reducând dependența de stimuli externi și întărind resursele interne.
 
În final, această abordare integrată ajută la dezvoltarea empatiei și compasiunii, consolidând legăturile sociale și favorizând o mai bună adaptare la viața socială și emoțională.
 

Efectele MBIs asupra tulburărilor legate de consumul de substanțe – Rezumat:

 
Intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) au demonstrat un impact semnificativ asupra tulburărilor de consum de alcool (AUD) și substanțe (SUD). O meta-analiză din 2017 a arătat că MBIs au un efect moderat în reducerea poftei de substanțe și un efect mai mic asupra abuzului de substanțe. Un studiu amplu a comparat prevenirea recăderii bazată pe mindfulness (MBRP) cu metode tradiționale, descoperind că MBRP a dus la mai puține zile de consum de droguri și alcool după 12 luni.
 
Prevenirea recăderii bazată pe mindfulness este cea mai studiată pentru SUD, iar alte intervenții bazate pe mindfulness sunt cercetate pentru diverse substanțe și etape de tratament. Dovezile arată că mindfulness ajută la reducerea impulsivității, întărirea controlului cognitiv și restabilirea funcției executive, în special la persoanele care primesc tratament pentru opioide.
 
Mindfulness ajută la reducerea poftei de substanțe prin strategii precum decentrararea, acceptarea și controlul atenției, prevenind reactivitatea emoțională și fiziologică. De asemenea, mindfulness îmbunătățește reglarea emoțiilor, reducând legătura dintre depresie și poftă.
 
Expunerea controlată la indicii legate de substanțe în timpul practicii mindfulness poate ajuta la inversarea obiceiurilor nesănătoase și la restructurarea procesării recompensei, ameliorând disfuncțiile legate de consumul de opioide. Cu toate acestea, există încă provocări în implementarea pe scară largă a acestor tehnici, cum ar fi adaptarea la diferite etape de tratament și scalabilitatea pentru diverse populații.
 

Comportamentul alimentar / Dieta – Rezumat:

 
Intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) s-au dovedit eficiente în îmbunătățirea comportamentului alimentar și a pierderii în greutate, potrivit mai multor studii și meta-analize. MBIs au avut efecte mari în reducerea mâncatului compulsiv și emoțional, precum și a mâncatului în lipsa senzației de foame. Efectele moderate s-au observat în îmbunătățirea atitudinilor legate de alimentație, iar efectele mici până la moderate au fost legate de pierderea în greutate. Practicile formale și informale, cum ar fi alimentația conștientă, s-au dovedit a fi deosebit de eficiente.
 
MBIs îmbunătățesc autoreglarea și conștientizarea interoceptivă, adică abilitatea de a percepe senzații precum foamea sau sațietatea. Alimentația conștientă ajută oamenii să se bucure de mâncare în prezent (momentul acum – atunci când are loc experiența în sine) și să reducă aportul caloric și mâncatul din poftă. De asemenea, MBIs au redus anxietatea și depresia la persoanele supraponderale și obeze, rupând ciclul de mâncat emoțional și încurajând o imagine de sine mai sănătoasă.
 
Pentru tulburarea de alimentație compulsivă, MBIs au avut efecte mari asupra reducerii patologiei alimentare și afectului negativ, dar efectele în privința pierderii în greutate au fost mai reduse. Eficacitatea MBIs în comparație cu terapiile tradiționale, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, necesită mai multe cercetări.
 
Mai puține informații sunt disponibile despre eficacitatea MBIs în bulimia și anorexia nervoasă, dar studiile inițiale arată rezultate pozitive. Cu toate acestea, pentru tulburările de alimentație restrictive, alimentația conștientă poate fi dificilă și uneori stresantă. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua pe deplin beneficiile MBIs în tratarea tulburărilor alimentare.
 

Fumatul de tutun – Rezumat:

 
În ultimul deceniu, au fost realizate progrese în utilizarea intervențiilor bazate pe mindfulness (MBIs) pentru renunțarea la fumat, dar rezultatele au fost mixte. Două meta-analize au arătat că MBIs sunt mai eficiente decât alte tratamente bazate pe dovezi pentru renunțarea la fumat. Una dintre ele a raportat un efect moderat, iar cealaltă a arătat o creștere semnificativă a ratei de abstinență. Totuși, o meta-analiză din 2017, care a inclus 10 studii clinice randomizate (RCT), a arătat că intervențiile de mindfulness, inclusiv cele scurte și pe dispozitive mobile, nu au avut rezultate mai bune decât celelalte metode.
 
Un studiu din 2011 a comparat antrenamentul în mindfulness cu terapia cognitiv-comportamentală și a descoperit că rata de renunțare era de cinci ori mai mare în cazul mindfulness-ului. O analiză ulterioară a arătat că un nivel mai scăzut de autocritică a sprijinit renunțarea mai eficientă la fumat prin mindfulness. Antrenamentul în mindfulness a ajutat, de asemenea, la reducerea legăturii între poftă și comportamentul de fumat.
 
Pe măsură ce tratamentele mindfulness au evoluat în mediul digital, au fost testate și paradigmele bazate pe aplicații, raportând mecanisme similare de decuplare. Studii recente au arătat că antrenamentul în practica mindfulness prin intermediul aplicațiilor digitale influențează rețelele cerebrale din rețeaua modului implicit (DMN), implicate în captarea atenției de către pofte. Efectul este dependent de doză, iar reducerea activității în cortexul cingulat posterior a fost asociată cu scăderea fumatului, în special la femei. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a replica și extinde aceste rezultate.
 

Autogestionarea bolilor cronice – Rezumat:

 
Autogestionarea bolilor cronice este esențială pentru îmbunătățirea îngrijirii medicale, mai ales pentru pacienții care se confruntă și cu afecțiuni mentale precum anxietatea și depresia. Bolile cronice sunt frecvent asociate cu stres și traume, ceea ce face ca dezvoltarea abilităților de autogestionare să fie foarte importantă. Meta-analizele arată că intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) au un efect semnificativ asupra calității vieții, reducând anxietatea, depresia și stresul. Reducerea acestor simptome poate ajuta pacienții să gestioneze mai bine bolile cronice.
 
De exemplu, un program de opt săptămâni de mindfulness integrat în tratamentele pacienților cu afecțiuni cronice mentale și fizice a arătat că participanții au inițiat mai des planuri de acțiune pentru sănătate, comparativ cu cei care au urmat un program mai scurt. Alte studii au demonstrat că pacienții cu hipertensiune și boală pulmonară obstructivă cronică, care au urmat programe de mindfulness, au înregistrat îmbunătățiri semnificative în stilul de viață și gestionarea bolilor lor.
 
Pacienții au raportat că programele de mindfulness i-au ajutat să se adapteze mai bine la viața cu boli cronice și să-și gestioneze mai eficient simptomele. De asemenea, s-a observat o scădere a nivelului de zahăr din sânge la pacienții cu diabet de tip 2, ceea ce sugerează potențialul mindfulness-ului în tratamentele pentru boli cronice. Grupurile de continuare pe termen lung, dincolo de opt săptămâni, și adăugarea de elemente de bunătate și compasiune pot fi o adaptare importantă pentru a ajuta persoanele care trăiesc cu boli cronice.
 

Violență, suicid/autovătămare și alte comportamente cu risc ridicat – Rezumat:

 
Mindfulness-ul și intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) au demonstrat eficiență în reducerea comportamentelor impulsive, violente și agresive. O revizuire a 22 de studii, dintre care 4 RCT-uri, a arătat că MBIs au avut un impact semnificativ în scăderea agresivității și impulsivității. Aceste intervenții ajută la creșterea conștientizării interne și la reducerea reacțiilor impulsive prin schimbarea atenției și gestionarea mai bună a emoțiilor. Studiile au demonstrat că programele MBIs, inclusiv terapia dialectic-comportamentală (DBT) și terapia de acceptare și angajament (ACT), sunt eficiente în reducerea agresivității și a comportamentului impulsiv.
 
De asemenea, mindfulness-ul este asociat cu o reducere a ideilor suicidare și a comportamentelor de autovătămare. DBT are cele mai multe dovezi în sprijinul reducerii comportamentelor suicidare și autovătămării, iar alte studii arată că MBIs pot decupla legătura dintre depresie și ideile suicidare. În timp ce mindfulness-ul poate ajuta la reducerea gândurilor suicidare, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine mecanismele care stau la baza acestui efect.
 
MBIs și alte intervenții bazate pe mindfulness au arătat rezultate promițătoare în reducerea comportamentelor sexuale compulsive și riscante. Studii pe adulți au arătat că ACT poate reduce comportamentele sexuale compulsive, iar intervențiile bazate pe mindfulness pot spori controlul impulsurilor și motivația pentru reducerea comportamentelor riscante, cum ar fi sexul neprotejat.
 
În concluzie, MBIs oferă o abordare promițătoare pentru reducerea comportamentelor impulsive și riscante.
 

Limitările cercetării actuale asupra programelor bazate pe mindfulness (MBP) – Rezumat:

 
Cercetările actuale privind programele bazate pe mindfulness (MBP) au limitări semnificative, în special în ceea ce privește diversitatea participanților. Populațiile care ar putea beneficia cel mai mult de schimbările comportamentale legate de sănătate, cum ar fi persoanele cu boli cronice, cei care consumă substanțe sau au comportamente cu risc ridicat, sunt subreprezentate în aceste studii. Grupuri precum supraviețuitorii traumelor, minoritățile etno-rasiale, minoritățile sexuale și de gen, refugiații și cei marginalizați sunt adesea excluși din cercetările MBP, care se concentrează disproporționat pe persoane educate, caucaziene și cu o situație economică avantajoasă.
 
Deși practica mindfulness poate cataliza schimbarea comportamentului, nu este clar ce intensitate a programelor MBP este necesară pentru a obține aceste rezultate. Cercetările arată că, pentru a facilita accesul la mindfulness, este esențial să existe programe care să includă diversitatea culturală. Formatele actuale ale MBP-urilor nu sunt ideale pentru toate grupurile, iar inovații precum înscrierea continuă în programele de prevenire a recăderii reprezintă pași pozitivi spre o mai mare accesibilitate.
 
Viitorul diseminării etice și accesibile a programelor MBP depinde de formarea profesorilor și cercetătorilor din medii diverse și de programe care iau în considerare cultura și sensibilitatea la traume. În plus, sunt necesare cercetări pentru a studia intervențiile care includ forme de exprimare culturală, cum ar fi mișcarea, muzica și dansul, care ar putea fi mai accesibile pentru cei afectați de traume istorice și intergeneraționale, ajutându-i să se conecteze social și să gestioneze mai bine bolile cronice.
 

Direcții viitoare: Efecte adverse, formare sensibilă la traume, efectele dozei – Rezumat:

 
Cercetările actuale privind programele bazate pe mindfulness (MBP) nu au documentat suficient efectele adverse. O revizuire a studiilor clinice randomizate (RCT) arată că doar 15,6% dintre ele au menționat efecte negative, deși acestea pot include panică, dureri fizice, retrăirea traumelor sau simptome disociative. Este necesară o mai bună înțelegere a modului în care factorii de program, participanții și instructorii pot contribui la apariția acestor efecte. Anumiți cercetători sugerează că reacțiile negative pot apărea atunci când anumite aspecte ale mindfulness-ului, cum ar fi concentrarea excesivă pe senzațiile corporale sau pe momentul prezent, sunt exagerate. Astfel, este important ca instructorii să fie bine pregătiți pentru a monitoriza și a răspunde corespunzător la aceste efecte.
 
Un alt aspect crucial este formarea sensibilă la traume. Persoanele care au suferit traume sunt mai vulnerabile la efecte adverse, cum ar fi flashback-urile sau disocierea, în cadrul practicilor de mindfulness. Formarea sensibilă la traumă presupune recunoașterea faptului că mulți participanți ar putea avea un istoric traumatic, oferind opțiuni pentru a face față acestor situații și eliminând rușinea asociată cu reacțiile adverse. MBP-urile au potențialul de a reduce simptomele PTSD și de a sprijini schimbările în creier, dar este nevoie de cercetări suplimentare, în special în ceea ce privește autocompasiunea, care poate transforma rușinea asociată cu PTSD.
 
În plus, cercetările viitoare ar trebui să se concentreze pe studierea efectelor dozei în cadrul MBP-urilor, adică să se analizeze cât de mult antrenament este necesar pentru a obține rezultate semnificative. Studiile trebuie să investigheze care componente ale MBP-urilor sunt cele mai eficiente în schimbarea comportamentului de sănătate, fără a simplifica excesiv aceste programe. MBP-urile sunt mai mult decât o colecție de tehnici; ele oferă o abordare sinergică și holistică care poate fi profund vindecătoare pentru mulți pacienți.
 

Concluzie – Rezumat:

 
Cercetările actuale oferă din ce în ce mai multe dovezi care susțin beneficiile mindfulness-ului în schimbarea comportamentului. Un model de autoreglare conștientă, bazat pe studii neuroștiințifice, explică modul în care atenția, reglarea emoțiilor și procesele legate de sine, împreună cu motivația și învățarea, contribuie la schimbarea sustenabilă a comportamentului. Deși există dovezi clare că mindfulness-ul poate influența comportamentele de sănătate esențiale în psihiatrie, sunt necesare mai multe cercetări riguroase, cu eșantioane mai mari, măsuri obiective, studii de replicare și monitorizare a efectelor adverse. În plus, sunt necesare cercetări care să exploreze beneficiile integrării practicilor de compasiune și adaptarea acestor programe pentru diverse populații, inclusiv cele afectate de traume.
 

Declarație de interese

 
Dr. Judson Brewer este fondatorul MindSciences, compania care a dezvoltat aplicația de mindfulness menționată în acest articol, dedicată renunțării la fumat. El deține acțiuni în companie, servește ca om de știință necompensat și a făcut parte anterior din consiliul de administrație. Acest interes financiar a fost dezvăluit și este gestionat de Universitatea Brown, în conformitate cu politicile sale privind conflictele de interese și angajament.
 
Dorim să mulțumim lui Willoughby Britton, Marcelo Demarzo, Gaelle Desbordes, Rebecca Ferrer, Elizabeth Hoge, Jean King, Jared Lindahl, Ethan Moitra, Neusa Rocha și Jason Samlin pentru contribuțiile lor la acest proiect.
 
Traducerea articolului în detaliu:
 
 
 
 

Mindfulness și Schimbarea Comportamentului

 
Textul „Mindfulness și Schimbarea Comportamentului” este un articol de revizuire (review) publicat în Harvard Review of Psychiatry. În acest tip de articol, autorii evaluează și sintetizează cercetările existente pe un anumit subiect, în acest caz, despre rolul mindfulness-ului în schimbarea comportamentului. Aceasta include o revizuire a studiilor și dovezilor existente, propunerea unui model teoretic și discuții despre aplicabilitatea mindfulness-ului în domenii relevante pentru psihiatrie și sănătate.
 
Schuman-Olivier, Zev MD; Trombka, Marcelo MD; Lovas, David A. MD; Brewer, Judson A. MD, PhD; Vago, David R. PhD; Gawande, Richa PhD; Dunne, Julie P. PhD, RN, PMHNP-BC; Lazar, Sara W. PhD; Loucks, Eric B. PhD; Fulwiler, Carl MD, PhD
Harvard Review of Psychiatry 28(6)
371-394, 11/12 2020. | DOI: 10.1097/HRP.0000000000000277
 
 

REZUMAT

 
Inițierea și menținerea schimbării comportamentale este esențială pentru prevenirea și tratamentul celor mai multe boli medicale și psihiatrice cronice prevenibile. Cultivarea stării de mindfulness, implicând acceptarea și nonjudecarea experienței prezentului, adesea duce la schimbări transformative sănătoase ale comportamentului. Sistemele neuronale implicate în motivație și învățare au un rol important de jucat. Este necesar un model teoretic de mindfulness care să integreze mecanismele cognitive, emoționale și legate de sine, în mod frecvent descrise. Acest model ar trebui să fie aplicat într-o manieră integrată pentru a facilita schimbarea comportamentului legat de sănătate. Această revizuire integrativă (1) definește mindfulness și descrie mișcarea intervențiilor bazate pe mindfulness, (2) sintetizează neuroștiința mindfulness-ului și integrează mecanismele de motivație și învățare într-un model de autoreglare conștientă pentru a înțelege efectele complexe ale mindfulness-ului asupra schimbării comportamentului și (3) sintetizează cercetările clinice actuale care evaluează efectele intervențiilor bazate pe mindfulness ce vizează comportamente de sănătate relevante pentru îngrijirea psihiatrică. Recenzia oferă o perspectivă asupra limitărilor cercetării actuale și propune mecanisme potențiale care să fie testate în cercetările viitoare și vizate în practica clinică pentru a spori impactul mindfulness-ului asupra schimbării comportamentului.
 

INTRODUCERE

 
Comportamentul de sănătate se referă la orice comportament care afectează sănătatea fizică sau mentală ori calitatea vieții. Comportamente nesănătoase precum fumatul, consumul de alcool și substanțe, mâncatul excesiv și neaderarea la regimurile medicale reprezintă o proporție semnificativă a morbidității și mortalității cauzate de boli la nivel global, fiind responsabile de 40%-50% din riscul de deces prematur în Statele Unite. Mortalitatea cauzată de toate cauzele este invers asociată cu comportamentele de viață sănătoase, iar schimbările în comportamentele nesănătoase pot duce la îmbunătățirea sănătății fizice și mentale. Cu toate acestea, în ciuda conștientizării răspândite, inițierea și menținerea schimbării comportamentului de sănătate rămân extrem de dificile.
 
Teoriile comportamentului de sănătate sunt utilizate pentru a înțelege și prezice comportamentele legate de sănătate, și mai multe intervenții de schimbare a comportamentului au devenit populare. Un corp de dovezi în creștere sugerează că intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) sunt eficiente în reducerea comportamentelor dăunătoare sănătății, catalizând autogestionarea bolilor cronice și schimbarea comportamentului de sănătate, și îmbunătățind rezultatele de sănătate fizică și mentală. Acest articol oferă o recenzie narativă cu trei obiective principale: (1) să definească mindfulness și să descrie contextul și conținutul în evoluție al mișcării MBI, (2) să descrie un model actualizat de „autoreglare conștientă” care integrează mecanismele de motivație și învățare esențiale pentru schimbarea comportamentului și care este bazat pe dovezi neuroștiințifice emergente și (3) să sintetizeze cercetările clinice actuale privind MBIs care vizează comportamente de sănătate relevante pentru psihiatrie.
 

MINDFULNESS  ȘI  MBIs

 
Mindfulness este definită în mod obișnuit ca conștientizarea care apare atunci când acordăm atenție momentului prezent, fără al judeca. În 1881, savantul englez Rhys Davids a tradus termenul mindfulness din cuvântul Pali „sati” găsit în textele budiste, care însemna „memorie, rememorare, aducere-aminte, a fi conștient de anumite fapte,” dar care a fost descris și ca „conștiență lucidă” sau „atenție pură.” Termenii mindfulness și meditație sunt tot mai des confundați. Practicile integrative generale (de exemplu, vizualizarea, yoga) sunt adesea descrise ca „mindfulness” în discursul public, diluând sensul cuvântului. Important este că nu toată meditația este mindfulness și nu tot mindfulness-ul este meditație. Meditația este o practică care autoreglează corpul și mintea, angajând un set specific de atenție.
 
În meditația mindfulness (MM), practica constă în a acorda atenție experienței din momentul prezent, cu o orientare de curiozitate, deschidere, acceptare, nonreactivitate și nonjudecare. Mai multe tipuri de bază de MM sunt predate în MBIs, de-a lungul unui continuum atențional care variază de la atenție focalizată, care implică direcționarea și menținerea atenției asupra unui obiect, deconectarea de la distrageri (de exemplu, rătăcirea minții) și readucerea atenției asupra obiectului, până la monitorizarea deschisă, care nu are un focus explicit, ci cultivă monitorizarea metacognitivă cu o conștientizare nonreactivă a fluxului de cogniții, emoții și senzații. MBIs folosesc și alte meditații evocative pentru a cultiva emoții specifice (de exemplu, compasiunea, iubirea amabilă) care sprijină practica MM. MM poate produce relaxare în corp (adică răspunsul de relaxare, o stare voluntară, trează, hipometabolică de dominare parasimpatică), dar relaxarea nu este neapărat obiectivul. Mai degrabă, MM este o practică activă și intenționată de cultivare a conștientizării experienței din momentul prezent, care poate include emoții puternice, gânduri dificile sau senzații neplăcute.
 
Meditația mindfulness (MM) dezvoltă atât conștientizarea, cât și echilibrul emoțional (ecuanimitatea). Aceasta reprezintă o stare mentală de echilibru sau o tendință constantă de a trata toate experiențele și obiectele în mod egal, indiferent dacă acestea sunt plăcute, neplăcute sau neutre din punct de vedere afectiv. Mai multe modele valoroase descriu mecanismele psihologice și neurobiologice prin care MM ar putea exercita efectele sale benefice.
 

TENSIUNI  PERSISTENTE

 
Tensiuni persistente au apărut de-a lungul mișcării MBI între (1) adaptare/deschidere la schimbare versus fidelitate/calitate/siguranță, (2) impulsuri pentru inovație/novelitate versus proprietate/tradiție și (3) non-atașament față de etichete versus valoarea liniei de descendență cu respect pentru învățători.
 
Pentru a evita confuzia și pentru a rămâne incluzivi și neutri în fața acestor tensiuni naturale, descriem o scurtă istorie a mișcării — oferind context și semnificație pentru diverse definiții.
 
Jon Kabat-Zinn a început să dezvolte prima intervenție bazată pe mindfulness (MBI) în 1977, cunoscută sub numele de reducerea stresului prin mindfulness (MBSR). El a integrat în acest program meditația de tip Vipassana, specifică tradiției budiste, alături de alte practici contemplative precum Zen și yoga. De asemenea, a inclus teorii psihologice moderne despre stres și gestionarea acestuia, aplicându-le în domeniul îngrijirii sănătății.
Această inițiativă a condus la crearea unei noi pedagogii laice și accesibile pentru instruirea în mindfulness. Programul include un pachet de practici precum scanarea corpului, respirația conștientă, meditația în șezut și mindfulness-ul informal, toate organizate într-un format de opt săptămâni. Scopul acestui program este de a cultiva atenția conștientă în viața de zi cu zi, oferind astfel pacienților un ajutor în gestionarea stresului, durerii și altor afecțiuni cronice.
 
Prima adaptare a MBSR a fost terapia cognitivă bazată pe mindfulness pentru depresie (MBCT). Împreună, MBSR și MBCT au constituit prima generație de intervenții bazate pe mindfulness (MBIs). Mai mult de un deceniu mai târziu, aceste abordări au ajuns să fie numite programe bazate pe mindfulness (MBPs), care au în comun „formarea sistematică și susținută în practicile formale și informale de meditație mindfulness (pentru atât profesori, cât și participanți).” Crane și colegii săi fac distincția între MBPs și intervențiile generale bazate pe mindfulness (MBIs), care au fost adaptate din MBSR și terapia cognitivă bazată pe mindfulness; deși aceste abordări se concentrează și ele pe cultivarea practicii de mindfulness, ele nu au urmat întotdeauna același proces de formare a profesorilor sau alte standarde MBP. Atât MBIs, cât și MBPs se concentrează pe practica mindfulness și diferă de intervențiile informate de mindfulness sau de intervențiile „de a treia generație” (de exemplu, terapia comportamentală dialectică [DBT], terapia de acceptare și angajament [ACT]), care includ mindfulness ca o componentă într-un ansamblu mai larg de tehnici și mecanisme de schimbare, fără un focus explicit pe practica mindfulness.
 
Publicațiile de cercetare despre MBIs au început să crească exponențial în anii 2000, în paralel cu proliferarea MBIs pentru anumite condiții, și până în 2020, MBIs au apărut pentru multe boli mentale și fizice cronice. Centrele academice pentru mindfulness au apărut, de asemenea, ca noduri de diseminare pentru MBPs, încurajând standardele pentru formarea formală a profesorilor și evaluările competenței acestora pentru a asigura integritatea programelor.
 
Această recenzie se va concentra în principal pe domeniile cu cele mai puternice dovezi legate de mindfulness și schimbarea comportamentului. Vom descrie și extinde modelele existente de autoreglare conștientă, bazate pe mecanisme neurobiologice ale mindfulness-ului, motivației și învățării. Apoi, vom revizui datele din meta-analize și din studii clinice controlate și randomizate (RCT) bine concepute, privind MBPs care afectează comportamentele de sănătate. Având în vedere natura mai eterogenă a intervențiilor înrudite (de exemplu, MBIs, DBT, ACT, autocompasiunea conștientă, terapia integrativă minte-corp), vom limita referințele la aceste intervenții, cu excepția cazului în care cercetările MBP sunt rare. Trebuie menționat, însă, că DBT și ACT au adus o contribuție semnificativă la înțelegerea schimbării comportamentului, cu dovezi meta-analitice puternice pentru o gamă de tulburări psihiatrice — ceea ce a contribuit la o reconceptualizare mai amplă a mecanismelor de schimbare a comportamentului aduse de terapiile cognitive și comportamentale de a treia generație.
 

AUTOREGLAREA  CONȘTIENTĂ (Mindful Self-Regulation)

 
Autoreglarea este capacitatea de a-ți regla în mod adaptiv atenția, emoțiile, cogniția și comportamentul pentru a răspunde eficient atât cerințelor interne, cât și celor din mediu. Deficiențele de autoreglare sunt legate de rezultate mai slabe în educație și performanțele academice, dar și de o sănătate fizică și mentală precară. Teoria autoreglării propune mai multe procese critice pentru ca oamenii să inițieze și să mențină schimbările comportamentale și să prevină eșecul autoreglator, inclusiv capacitatea de a seta standarde, motivația de a atinge aceste standarde, automonitorizarea și voința. Ne vom baza pe cadrele fundamentale de neuroștiință propuse de Hölzel și colegii săi și de Vago și colegii săi, care au conturat mai multe sisteme neurocognitive sinergice relevante, ce stau la baza efectelor mindfulness-ului asupra autoreglării, incluzând controlul atenției, controlul cognitiv, reglarea emoțiilor și procesele legate de sine. Important, vom descrie modul în care aceste mecanisme de autoreglare interacționează cu mecanismele neuronale de bază pentru motivație și învățare, bine studiate în literatura despre adicții și medicină comportamentală. Vom descrie modul în care fiecare dintre aceste sisteme poate juca un rol în facilitarea modului în care meditația mindfulness (MM) afectează capacitatea unei persoane de a realiza schimbări comportamentale (Figura 1). Recenziile au ca scop completarea lacunelor din modelele anterioare de mindfulness și autoreglare prin descrierea modului în care, pe măsură ce practica MM se dezvoltă, aceasta poate începe să îmbunătățească motivația pentru schimbare, afectând procesele de recompensă, învățarea asociativă și extincția, precum și formarea obiceiurilor, schimbând astfel echilibrul de la repertorii comportamentale nesănătoase la unele mai sănătoase.
 

ATENȚIA  ȘI  CONTROLUL  COGNITIV

 
Controlul cognitiv este o capacitate fundamentală a cogniției umane, care reglează accesul la informațiile relevante pentru obiective, facilitând astfel realizarea anumitor comportamente. Funcțiile executive sunt procese cognitive necesare pentru inițierea și menținerea schimbării comportamentale, dar și pentru selectarea și monitorizarea comportamentului în vederea atingerii obiectivelor; schimbarea setului mental, actualizarea și monitorizarea informațiilor și inhibarea sunt deosebit de importante. Subcomponentele controlului cognitiv și ale funcției executive includ controlul/reglarea atenției, inhibiția cognitivă, controlul inhibitor, memoria de lucru, luarea deciziilor și flexibilitatea cognitivă. Controlul atenției poate fi subdivizat în (1) orientarea volitivă a atenției către informațiile relevante pentru sarcină (de exemplu, respirația, senzațiile corporale), (2) alertarea și menținerea atenției și vigilenței pentru stimuli neașteptați și (3) monitorizarea conflictelor dintre gândurile, sentimentele și răspunsurile interne relevante pentru sarcină. Aceste procese atenționale contribuie la recunoașterea atât a consecințelor comportamentului nesănătos în desfășurare, cât și a precursorilor afectivi ai comportamentelor de evitare sau de poftă, contribuind astfel la schimbarea comportamentului într-un mod adaptiv.
 
Meditația mindfulness poate contribui la autogestionarea simptomelor clinice, care sunt afectate de comportamente nesănătoase sau strategii cognitive maladaptive de coping, prin intermediul proceselor explicite de control cognitiv. Două modele foarte citate sugerează că mindfulness implică reglarea atenției (îmbunătățirea orientării, stabilității, monitorizării metacognitive) și inhibarea/alternarea (decentrarea, controlul inhibitor, implicarea/dezimplicarea flexibilă). Deși studiile individuale susțin aceste modele, meta-analizele efectelor mindfulness-ului asupra sarcinilor comportamentale-cognitive demonstrează o eterogenitate substanțială, posibil legată de diversitatea tehnicilor de mindfulness, dimensiunile mici ale eșantioanelor, efectele nespecifice ale factorilor comuni (de exemplu, efectele de grup, terapeuți empatici) și strategiile multiple pentru îndeplinirea sarcinilor comportamentale. În plus, populațiile cu profiluri unice de disfuncție cognitivă (de exemplu, consum de substanțe, tulburare bipolară, depresie, declin cognitiv legat de vârstă sau deficiență cognitivă ușoară) pot experimenta îmbunătățiri ale disfuncțiilor specifice tulburării, în timp ce participanții sănătoși pot fi sensibili la efectele plafon. În plus, efectul mindfulness-ului poate consta pur și simplu în crearea unei eficiențe mai mari la nivel cerebral, necesitând mai puțin efort pentru un rezultat similar.
 
Cercetările de neuroimagistică funcțională demonstrează că aceste procese interconectate de control cognitiv implică în general rețele cerebrale de ordin superior, care se suprapun, incluzând rețeaua executivă centrală, rețeaua de saliență, rețelele de atenție dorsală și ventrală și rețeaua modului implicit (DMN). Aceste rețele sunt ancorate printr-o rețea frontoparietală care acționează ca un nod flexibil ce interconectează aceste rețele, în funcție de cerințele contextuale și funcționale ale cogniției. Această rețea frontoparietală superordonată, cunoscută și sub numele de rețea de control cognitiv, include cortexul prefrontal dorsolateral (dlPFC), cortexul parietal posterior, cortexul insular anterior, cortexul cingulat anterior (ACC) și cortexul prefrontal medial. În contextul acestui cadru de noduri flexibile, dovezile legate de mecanismele implicate în creștere sugerează că diferite tipuri de MM activează diferite zone ale rețelei frontoparietale atât structural, cât și funcțional, influențând diferențiat rezultatele psihologice și cognitive. De exemplu, studiile arată diferențe în activarea și conectivitatea cerebrală în timpul meditației cu atenție focalizată versus monitorizarea deschisă, cu atenția focalizată activând controlul atenției, în timp ce monitorizarea deschisă angajează etichetarea și non-reactivitatea emoțională.
 
Un aspect cheie al controlului cognitiv este capacitatea de a monitoriza conflictele în procesarea informațiilor și de a transmite aceste semnale către alte funcții executive. Această capacitate de monitorizare a conflictelor a fost asociată cu ACC și pare a fi îmbunătățită prin modificări ale ACC în primele câteva săptămâni de practică mindfulness. Mai multe studii fMRI sugerează modificări funcționale între ACC și insulă în contextul monitorizării stimulilor aversivi în timpul practicii mindfulness. Funcția executivă este negativ afectată de disfuncția hipocampului, în timp ce MBSR a fost asociată cu creșteri ale volumului hipocampului, care pot afecta performanța memoriei de lucru. Controlul inhibitor este asociat în mod obișnuit cu ACC dorsal (dACC) sau girusul frontal inferior, care poate fi afectat de cultură sau de dezvoltarea obiceiurilor mentale de consistență comportamentală. În meta-analize, dACC este adesea activat în studiile de meditație cu atenție focalizată și monitorizare deschisă.
 
Având în vedere că funcțiile executive sunt critice pentru inițierea și menținerea comportamentelor sănătoase, programele bazate pe mindfulness care îmbunătățesc aceste procese pot afecta capacitatea de schimbare a comportamentului. Prin îmbunătățirea memoriei de lucru și extinderea resurselor atenționale, MM poate crește conștientizarea conștientă a stimulilor externi sau interni relevanți pentru comportament (de exemplu, indicii de poftă, senzații corporale legate de stres sau poftă), oferind mai mult timp pentru funcțiile cognitive de ordin superior, cum ar fi controlul inhibitor și alte funcții executive. Aceste schimbări pot ajuta la depășirea răspunsurilor motorii dominante, reducând efortul cognitiv necesar pentru luarea deciziilor legate de comportamente sănătoase și diminuând susceptibilitatea la comportamente automate în fața afectului negativ.
 

REGLAREA  EMOȚIILOR

 
Emoțiile influențează percepția, gândirea și comportamentul nostru și sunt alcătuite din componente subiective, fiziologice și comportamentale. Reglarea emoțiilor este capacitatea de a modula experiențele emoționale, permițând un angajament adaptativ cu experiențele interne și externe, esențială pentru bunăstare și adaptare socială. Au fost identificate diverse strategii de reglare a emoțiilor, inclusiv modificarea situației, direcționarea atenției către ea, modificarea gândurilor despre ea și modularea răspunsului la experiențele emoționale. Strategiile eficiente reduc experiența subiectivă a emoțiilor negative și corelatele lor fiziologice și sunt asociate cu eficiența pe termen lung în viața de zi cu zi. Cea mai bine studiată strategie este reîncadrarea cognitivă, reinterpretarea conștientă a unei situații într-un mod care îi modifică semnificația și diminuează impactul emoțional. Reîncadrarea ar putea fi unul dintre mecanismele prin care meditația mindfulness (MM) îmbunătățește reglarea emoțiilor și ameliorează anxietatea și depresia.
 
Conform unui model susținut empiric, mindfulness facilitează reîncadrarea prin întreruperea reacțiilor automate, permițând reflecția conștientă. Odată cu practica continuă, unii teoretizează că practicanții de mindfulness trec de la utilizarea strategiilor de reîncadrare la cultivarea stărilor de non-apreciere și echanimitate, deși sunt necesare cercetări longitudinale. Dovezile disponibile oferă, de asemenea, suport pentru expunere și extincție ca mecanisme cheie pentru reglarea emoțiilor legată de mindfulness. În loc să se angajeze în evitarea experiențială sau suprimarea gândurilor, programele bazate pe mindfulness (MBPs) promovează capacitatea de a-și concentra conștientizarea asupra unei experiențe dificile atunci când aceasta apare, creând o condiție de expunere la reacții emoționale negative.
 
Această schimbare a focusului este adesea ajutată de capacitatea de a schimba perspectiva experiențială – de a se detașa de experiența subiectivă imediată către o conștientizare mai obiectivă și neidentificată a propriei experiențe, denumită decentrare, monitorizare metacognitivă sau meta-conștientizare. Cu practica, acceptarea și conștientizarea repetată a răspunsurilor emoționale și fiziologice duc la reducerea și chiar la extincția reactivității emoționale. Astfel, în timp ce meditația cauzează adesea schimbări de stare cu activitate parasimpatică autonomă crescută, expunerea prin practica mindfulness poate crea un control implicit mai mare asupra tonusului parasimpatic, inițial posibil prin controlul ACC și, apoi, cu practica continuă, prin modularea amigdalei de către cortexul prefrontal ventromedial (vmPFC). În cele din urmă, pe măsură ce oamenii învață să fie conștienți de emoțiile lor, capacitatea de diferențiere emoțională poate fi îmbunătățită, fiind asociată cu o abilitate crescută de reglare a emoțiilor.
 
Cercetările de neuroimagistică funcțională implică atât rețele distincte, cât și suprapuse implicate în diferite strategii de reglare a emoțiilor. Strategiile cognitive explicite, cum ar fi reîncadrarea, sunt asociate cu activarea rețelei executive frontoparietale implicate în atenția selectivă, memoria de lucru și inhibarea răspunsurilor, precum și cu dezactivarea amigdalei. Mecanismele neuronale ale reglării emoțiilor bazate pe mindfulness par să difere în funcție de nivelul de experiență al subiecților. Subiecții neexperimentați, cărora li s-a oferit un antrenament scurt de inducere a mindfulness-ului pentru un studiu de laborator, par să utilizeze controlul de sus în jos prin regiunile cortexului prefrontal, similar cu subiecții instruiți să folosească reîncadrarea cognitivă. În contrast, la meditatorii experimentați, scăderea reactivității emoționale într-o stare de mindfulness pare să implice dezactivarea rețelei modului implicit (DMN) fără dezactivarea amigdalei.
 
Cei care finalizează programul MBSR (Mindfulness-Based Stress Reduction) arată o scădere a reactivității amigdalei, însoțită de o creștere a cuplajului funcțional între amigdală și vmPFC, în concordanță cu descoperirea că îmbunătățirea simptomelor la pacienții cu anxietate corelează cu creșterea cuplajului amigdală-vmPFC după MBSR. Meditatorii pe termen lung, spre deosebire de cei care finalizează programul MBSR de opt săptămâni, folosesc sisteme implicite de reglare a emoțiilor, implicând insula și vmPFC pentru a modula reactivitatea emoțională.
 
Aceste descoperiri sugerează că, în timp, practica mindfulness pe termen lung promovează o conștientizare și acceptare mai mare a experiențelor emoționale, mai degrabă decât suprimarea emoțiilor prin control inhibitor de sus în jos.
 
Reglarea sănătoasă a emoțiilor este importantă pentru schimbarea comportamentală, pentru a modula emoțiile în conformitate cu obiectivele proprii. Fără aceasta, sentimentele de stres, anxietate și depresie pot împiedica intenția unei persoane de a se angaja în comportamente sănătoase legate, de exemplu, de dietă, exerciții fizice sau renunțarea la fumat, care promovează rezultate pozitive asupra sănătății. În mod similar, pentru pacienții cu boli cronice care se confruntă cu o varietate de provocări fizice și psihologice, reglarea emoțională este esențială pentru menținerea funcționării cognitive optime și a echilibrului emoțional. Mindfulness poate, de asemenea, să îmbunătățească șansele de succes în schimbarea comportamentului, prin creșterea conștientizării modului în care emoțiile influențează deciziile și comportamentele.
 
Un studiu recent pe pacienții din asistența medicală primară, care suferă de boli cronice, a raportat că un program de opt săptămâni de intervenție bazată pe mindfulness (MBI) a facilitat reglarea emoțiilor și a catalizat schimbarea comportamentului legat de sănătate. Meta-analiza noastră recentă a constatat că subiecții care au urmat programe bazate pe mindfulness (MBPs), comparativ cu grupurile de control, au înregistrat îmbunătățiri semnificative în măsurile de reglare a emoțiilor, sugerând că mindfulness-ul activează procesele de reglare a emoțiilor care pot îmbunătăți rezultatele comportamentale.
 

PROCESELE  LEGATE  DE  SINE

 
Știința cognitivă descrie un continuum al proceselor legate de sine care se aliniază îndeaproape cu rețele neuronale pe scară largă descoperite prin studii de conectivitate funcțională — rețele care sunt afectate de meditația mindfulness (MM).
 
La un capăt al continuumului proceselor legate de sine se află sinele experiențial, sinele-ca-subiect, sinele întrupat, susținut de conștientizarea fenomenologică a corpului, care nu este extinsă în timp — adică, senzația de „sunt în acest moment”. Interocepția este experiența senzorială a aferentelor homeostatice legate de starea fiziologică a corpului, producând sentimentul de sine în momentul prezent. Definițiile mai largi ale conștientizării interoceptive includ tendința de a asculta și a avea încredere în senzațiile corpului, percepute într-o relație dinamică cu procesele de evaluare și reglare interoceptivă. Antrenamentul în mindfulness îmbunătățește conștientizarea și funcționarea interoceptivă. Majoritatea practicilor mindfulness încep cu focalizarea pe corp și par să dezvolte o mai mare acuratețe interoceptivă. Disfuncția interoceptivă poate duce la dificultăți în prezicerea stărilor corporale și la dezechilibre alostatice. Reglarea interoceptivă poate fi îmbunătățită prin MM prin creșterea capacității pentru strategii de inferență perceptuală (adică, aducerea stării interoceptive dorite la ceea ce este perceput), în loc de a se concentra doar pe strategii de inferență activă (adică, încercarea de a schimba experiența către starea dorită). Numeroase studii recente sugerează că MM are un impact asupra îmbunătățirii măsurilor interoceptive. Sunt necesare meta-analize și studii de mediere pentru a examina pe deplin impactul mindfulness-ului asupra conștientizării interoceptive și efectul său asupra schimbării comportamentului.
 
Neuroștiința mindfulness descrie o rețea fenomenologică a sinelui experiențial, care implică activarea insulei anterioare, ce este modificată după antrenamentul MM. Insula oferă un mijloc eficient pentru procesarea informațiilor interoceptive pe scară largă în timp real. Activitatea interoceptivă și conectivitatea funcțională în insulă sunt perturbate în depresie, ceea ce poate fi asociat cu lipsa sentimentelor emoționale în corp și poate fi legat de alexitimie (o incapacitate de identificare/exprimare a emoției). Studiile de conectivitate funcțională ale rețelelor pe scară largă propun un rol esențial al insulei într-o rețea de saliență, care este considerată responsabilă pentru schimbarea atenției între stimuli interni (de exemplu, senzații corporale interne) și stimuli externi (de exemplu, percepția externă) cu componente atenționale dorsale și emoționale ventrale. Printre practicanții mindfulness, rețeaua sinelui experiențial poate folosi experiența corporală din momentul prezent pentru a stabili relevanța pentru atenție și reglarea resurselor cognitive.
 
La celălalt capăt al continuumului proceselor legate de sine, un sine narativ apare în timpul dezvoltării, începând cu faza târzie a copilăriei, apoi se consolidează în adolescență și la începutul maturității, reprezentat de monitorizarea autobiografică și funcțiile socio-cognitive și evaluative – cu alte cuvinte, sinele-ca-obiect, „povestea mea ca persoană”, extins temporal în trecut sau viitor. Aceste concepte din știința cognitivă se aliniază cu modelele clinice cognitive ale proceselor legate de sine, care pun accent pe discrepanța de sine între sinele actual și sinele narativ idealizat prin evaluări pozitive (stima de sine și valoarea de sine) și evaluări negative (autodevalorizarea, autocritica și ruminația autocritică). Abordările terapeutice emergente includ, de asemenea, schemele de sine sau părți multiple asemănătoare sinelui pentru a explica complexitatea clinică a proceselor legate de sine narativ. Sinele narativ se suprapune cu multe funcții ale rețelei modului implicit (DMN), cea mai proeminentă rețea cerebrală care stă la baza proceselor legate de sine. DMN angajează regiuni corticale mediale implicate în monitorizarea de sine, judecata de sine, activitatea mentală autoreferențială, recuperarea memoriei episodice, memoria autobiografică, procesele socio-cognitive legate de sine și luarea deciziilor bazate pe valori. DMN se conectează în timpul formării identității adolescentului, crescând auto-criticismul și ruminația negativă evaluativă de sine. La adulți, niveluri ridicate de conectivitate DMN sunt asociate cu depresia. Importanța constă în faptul că activitatea și conectivitatea DMN sunt reduse la meditatorii cu experiență în mindfulness. Într-o meta-analiză recentă, cortexul cingulat posterior, care este un nod central DMN implicat în procesarea legată de sine, este dezactivat în mod fiabil atât în timpul meditației cu atenție concentrată, cât și în cea de monitorizare deschisă.
 
Ruminația este un răspuns la stres care implică focalizarea repetitivă și pasivă asupra simptomelor de stres și asupra cauzelor și consecințelor posibile ale acestor simptome. Ruminația prezice depresia, bulimia, consumul de substanțe, comportamentele auto-vătămătoare, dificultățile în rezolvarea problemelor și comportamentele agresive. O meta-analiză a demonstrat că reducerea ruminației mediază parțial îmbunătățirea funcționării psihologice. O altă meta-analiză recentă a constatat că MBPs reduc ruminația negativă legată de sine, cu un efect puternic în șase studii cu grupuri inactive de control și potențial benefic în două studii cu grupuri active de control. O meta-analiză a studiilor de imagistică cerebrală raportează o asociere puternică între regiunile centrale ale DMN, în special cortexul prefrontal dorsomedial (dmPFC), și ruminație. Reducerea ruminației negative legate de sine prin MBPs poate îmbunătăți reglarea emoțiilor, reducând simptomele depresive și autocritica. Astfel, practica mindfulness ar putea preveni repetiția dăunătoare a auto-atribuțiilor globale negative care apar atunci când o persoană face un mic pas greșit într-un comportament nesănătos după o perioadă de abstinență susținută — un proces care duce adesea la o recidivă completă, proces pe care Marlatt l-a numit efectul de încălcare a abstinenței.
 
Alte procese legate de sine pe acest continuum includ sentimentul de agenție („Sense of agency” – sentimentul de agenție – se referă la experiența și conștientizarea unei persoane că este autorul propriilor acțiuni și că poate controla rezultatele acestor acțiuni. Cu alte cuvinte, este sentimentul că deciziile, acțiunile și comportamentele unei persoane sunt generate de sine și nu de forțe externe sau involuntare.
 
Acest concept este esențial pentru un sentiment sănătos de autonomie și pentru a avea control asupra propriei vieți. În contextul mindfulness-ului și autoreglării, un sentiment puternic de agenție poate ajuta la crearea rezilienței și a încrederii că persoana poate face schimbări comportamentale pozitive și poate influența rezultatele acțiunilor sale.), legat de experiența propriilor acțiuni și luarea deciziilor ca un sine agentic individual, și autoeficacitatea, care reprezintă credința unei persoane în capacitatea sa de a reuși în situații specifice sau de a realiza o sarcină. O rețea de control cognitiv frontoparietal poate oferi un control flexibil în procesarea legată de sine, implicând cuplarea între alte rețele frontale, în funcție de cerințele sarcinii direcționate intern sau extern. Rețeaua generală de control cognitiv este astfel recrutată pentru a susține controlul credințelor și strategiilor direcționate spre obiective, flexibilitatea creând un sentiment de agenție de sine care contribuie la reziliență. dlPFC, care este un nod central al rețelei executive centrale, este adesea activat în timpul MM; MM îmbunătățește conectivitatea între dlPFC și alte regiuni de funcție executivă. Pe măsură ce practica mindfulness continuă în timp, rețeaua executivă centrală și alte rețele frontale pot regla DMN în controlul cogniției.
 
Două studii mici au demonstrat creșteri ale autoeficacității în sarcini specifice, deși creșterile nu au fost semnificativ diferite față de grupurile de control. Un studiu de cohortă prospectiv, necontrolat, a raportat o creștere a autoeficacității legate de boli cronice după opt săptămâni de MBSR, dar o scădere a autoeficacității la un an. Două studii clinice randomizate (RCT) mai mari, pe un program MBP de opt săptămâni, cu autoeficacitatea ca rezultat secundar, au raportat îmbunătățiri în grupurile participante (d = 0.3 – 0.43), deși acest rezultat nu a fost semnificativ diferit de un comparator de mindfulness cu doză mică. Capacitatea de a practica mindfulness poate duce la un sentiment mai mare al capacității de a face schimbări comportamentale legate de sănătate; totuși, este posibil ca dificultatea inițială în atingerea nivelurilor așteptate de practică mindfulness să aibă un efect opus, dăunător asupra autoeficacității generale, iar acest feedback al eșecului poate afecta capacitatea de succes în autoreglare. O analiză mai atentă a autoeficacității și a credințelor legate de sine-agent este necesară pentru a înțelege rolul lor în modelele de autoreglare conștientă.
 
În cele din urmă, căldura cu care o persoană se raportează la sine este un proces legat de sine care afectează autoreglarea și comportamentul. Autocompasiunea implică un răspuns cald, amabil și plin de înțelegere față de sine, așa cum ai răspunde unui prieten apropiat, atunci când suferi, eșuezi sau te simți inadecvat. Autocompasiunea poate fi un mecanism prin care meditația mindfulness sprijină schimbarea comportamentală și angajarea în comportamente care promovează sănătatea în contextul diabetului, alimentației dezechilibrate, obiectivelor legate de exercițiile fizice în fața dificultăților și comportamentelor sexuale de risc în contextul HIV. Autocompasiunea a fost propusă ca având un efect direct asupra autoreglării, parțial prin mimarea neurobiologică a unei alte persoane compătimitoare de susținere, activând sistemul de afiliere liniștitor. O meta-analiză a demonstrat un efect puternic al MBPs pentru creșterea autocompasiunii în patru studii cu grupuri inactive de control (d = 0.73), deși rezultatul a fost nesemnificativ față de comparatori activi. Un studiu RCT riguros, comparând un MBP de opt săptămâni cu un comparator de mindfulness de 60 de minute, a raportat efecte semnificative ale dozei de mindfulness asupra autocompasiunii (d = 0.41). Practica mindfulness a redus nivelurile de autocritică, care au fost asociate cu reducerea activării în nodurile dmPFC ale DMN, inițial prin strategii de reîncadrare autocompătimitoare mediate de dlPFC. Bunătatea față de sine poate clarifica faptul că o persoană este demnă de a fi îngrijită, sporind astfel motivația pentru auto-îngrijire.
 
Intervențiile și programele care se concentrează explicit pe cultivarea compasiunii interioare, care include și depășește bunătatea față de sine, pot ajuta la facilitarea schimbării comportamentale, în special pentru indivizii predispuși la autocritică excesivă, rușine sau sentiment de nevrednicie.
 

MOTIVAȚIA  ȘI  ÎNVĂȚAREA

 
În teoriile autoreglării, motivația se bazează pe un sistem proactiv anticipativ (de exemplu, stabilirea de standarde) și pe un sistem reactiv de feedback negativ (de exemplu, judecata evaluativă) pentru a reduce discrepanța dintre obiective/standardele și comportamentul unei persoane. Primele teorii ale autoreglării, bazate pe teoria controlului sau pe homeostazie (corectarea erorii de feedback), subliniază rolul judecății evaluative în generarea motivației pentru schimbare. Este important că motivația poate fi controlată fie de stimulii externi, fie de un control direcționat, care este motivat și orientat către un anumit rezultat (de exemplu, intenții, stabilirea de obiective). Motivația pentru comportamentele nesănătoase este adesea determinată de stimuli externi și interoceptivi prin învățarea asociativă — de exemplu, condiționarea operantă prin întărire pozitivă sau negativă.
 
În timp ce programele bazate pe mindfulness (MBPs) pot inițial să activeze sisteme de feedback negativ, utilizând discrepanța prin judecată evaluativă sau eroarea de predicție pentru a genera motivație pentru practică (de exemplu, „Urăsc să fiu deprimat, așa că sunt motivat să practic mindfulness”), judecata evaluativă este diminuată pe parcursul acestor programe în favoarea dezvoltării unui focus pe acceptare, stabilirea de intenții și monitorizarea experiențială, mai degrabă decât autoevaluarea.
 
Judecata evaluativă și feedback-ul apar, cel puțin parțial, prin activitatea fazică a neuronilor dopaminergici din aria tegmentală ventrală, care codifică o eroare de predicție utilizată pentru a ghida învățarea asociativă în cortexul frontal și în ganglionii bazali. Activitatea neuronilor dopaminergici din aria tegmentală ventrală, care proiectează către nucleul accumbens (NAc), poate semnala faptul că estimarea valorii evenimentelor curente și viitoare este eronată și poate indica, de asemenea, magnitudinea erorii. Acest proces de semnalizare dopaminergic pentru învățarea bazată pe recompensă începe cu dobândirea unei recompense după un comportament și duce la condiționarea operantă (de exemplu, stimulentul de a repeta o stare plăcută, recompensatoare). Aceasta generează dorința prin saliența stimulentului pentru comportamentele declanșate de indicii, ceea ce cauzează automatismul și formarea de obiceiuri, comportamentul fiind eventual codificat epigenetic în striatul dorsal, ceea ce face mai dificilă dezvățarea.
 
Învățarea aversivă se întâmplă prin mai multe mecanisme. Învățarea acțiunii de evitare, denumită și întărire negativă (de exemplu, o acțiune pentru a evita un afect negativ sau o stare aversivă de sevraj), depinde de semnalizarea dopaminergică în NAc, deși posibil printr-un mecanism diferit față de învățarea prin apropiere. Condiționarea fricii pavloviene este cauzată de semnalizarea în amigdala bazolaterală, care este transmisă către amigdala centrală, ducând la răspunsul de start/sau înghețare la un stimul. În cazurile în care are loc o acțiune de evitare reușită, un semnal de la vmPFC blochează transmiterea semnalului către amigdala centrală; în loc de reacția de înghețare, apare un semnal de eroare de predicție în NAc.
 
Amintirile legate de frică fie sunt reconsolidate continuu după expunerea la indicii, fie se îndreaptă spre extincție dacă efectele condiționate temute nu apar, printr-un proces mediat de receptorii NMDA în amigdala bazolaterală. Învățarea extincției este procesul de inhibare a răspunsurilor condiționate de frică și de dezvoltare a unei noi învățări care concurează cu condiționarea anterioară. Aceasta implică, de asemenea, activitatea vmPFC legată de eroarea de predicție, ceea ce poate explica de ce condiționarea prin apropiere și evitare interacționează adesea când se încearcă inversarea condiționării.
 
Teorii noi, bazate pe descoperiri recente în neuroștiință, propun că procesele de eroare de predicție ar putea fi distribuite pe scară largă în arhitectura creierului (inclusiv în insulă) pentru reglarea interoceptivă și alostazie, cu un rol cheie în reglarea emoțională și comportamentală. Aceste modele neuronale de alostazie propun că autoreglarea eficientă necesită anticiparea nevoilor și pregătirea pentru satisfacerea lor înainte de a apărea, printr-un proces de prevenire a erorilor de predicție.
 
După cum s-a descris mai sus, recompensele și pedepsele externe pot duce la învățare asociativă prin condiționare pavloviană și operantă, ducând la obiceiuri care persistă prin întăriri pozitive și negative continue. Expunerea și învățarea asociativă pot fi, de asemenea, utilizate atât pentru eliminarea comportamentelor nesănătoase, cât și pentru dezvoltarea și consolidarea comportamentelor sănătoase. Practica mindfulness este, în mod special, un comportament sănătos unic, care poate accelera procesul de eliminare și înlocuire a repertoriilor comportamentale nesănătoase.
 
Tradițional, meditația mindfulness (MM) a fost predată eficient în cadrul retragerilor, unde lipsesc majoritatea indiciilor care declanșează comportamentele, permițând expunerea interoceptivă și cognitivă cu un risc redus pentru comportamente dăunătoare reale. În schimb, în programele bazate pe mindfulness din comunitate (MBPs), participanții trăiesc în contexte pline de indicii cu risc ridicat, ceea ce poate fi mai provocator. Cu toate acestea, contextul social al grupului ajută oamenii să petreacă timp departe de indicii care activează comportamente nesănătoase și într-un mediu social care valorizează învățarea colectivă a mindfulness-ului. Pe măsură ce practica MBP continuă, stabilitatea autonomă crește, permițând o „fereastră de toleranță”, în cadrul căreia procesele de expunere, prevenire a răspunsului, reconsolidare, învățare asociativă și învățare a extincției pot începe să dezvolte obiceiurile și condiționările de frică care mențineau obiceiurile nesănătoase.
 
În jurul a patru săptămâni de practică, participanții nonclinici la programele MBP încep, în general, să fie atenți automat la momentul prezent. Practica mindfulness poate utiliza aceeași rețea neuronală și mecanismele de învățare asociativă pentru a stabili obiceiul mindfulness, ceea ce poate duce la un proces de neuroplasticitate terapeutică în etape. Practica mindfulness asociază indicii disponibile (de exemplu, respirația, senzațiile din corp în momentul prezent, experiența fizică a stresului) cu acțiunea internă mindful de a fi cu căldură în experiența momentului prezent, cu o conștientizare constantă și acceptare a naturii schimbătoare a experienței — un proces denumit tradițional „Sampajanna” în limba Pali, care înseamnă „înțelegerea clară a impermanenței.” Aceasta declanșează un repertoriu automat, intern de comportamente care utilizează procesele de expunere și extincție pentru a dezrădăcina tiparele comportamentale condiționate și nesănătoase, în timp ce dezvoltă capacitatea de a distinge care tipare comportamentale sunt mai sănătoase și nu cauzează rău.
 
Combinând această acceptare mindful cu o conștientizare interoceptivă adâncită, practica mindfulness începe să ocolească procesele standard de feedback interoceptiv care conduc comportamentele automate, mutând reglarea interoceptivă către utilizarea strategiilor de inferență perceptuală, în locul celor de inferență activă. Această schimbare oferă o cale eficientă pentru rezolvarea discrepanțelor, reducând erorile de predicție și rafinând reglarea alostatică. Abordarea stimulată de stimuli pentru învățare și motivație dispare pe măsură ce motivația pentru mindfulness devine complet internalizată și se trezește motivația intrinsecă pentru comportamente sănătoase.
 
Teoria autodeterminării sugerează că motivația derivă din competență, relaționare și autonomie. Motivația pentru inițierea și menținerea schimbării comportamentale există pe un continuum, de la amotivare la motivație extrinsecă (presiune externă), introiectată (presiune internă/vinovăție/rușine), identificată (simțită ca fiind utilă/importantă), internalizată (aliniată cu valorile profund deținute) și, în mod optim, intrinsecă (interesantă/plăcută). Inițial, mindfulness-ul și atenția pot proveni din motivație introiectată sau identificată (de exemplu, simțind că „ar trebui să meditez” sau că „meditația este importantă pentru mine”). Pe măsură ce practica mindfulness continuă și persoana devine martoră la consecințele de moment ale comportamentelor nesănătoase și identifică ceea ce este profund valoros, motivația pentru comportamente sănătoase devine din ce în ce mai internalizată, iar oamenii devin auto-motivați.
 
Pe măsură ce comportamentul se aliniază cu standardele interne, se dezvoltă mai multe sisteme proactive (de exemplu, stabilirea intențiilor), reducând povara dependenței de sisteme reactive, conduse de judecăți negative. Competența și autonomia sunt îmbunătățite, iar motivațiile intrinseci pentru bunăstare sunt progresiv descoperite. Curiozitatea, care este un aspect cheie al stării mindful, poate de asemenea să modifice sistemele dopaminergice ale creierului. Interesul mindful față de comportamentele de sănătate și efectele acestora poate genera niveluri mai mari de motivație intrinsecă, îmbunătățind vigoarea motivațională generală și controlul cognitiv prin eliberarea tonică de dopamină din aria tegmentală ventrală către regiunile rețelei executive centrale frontale. Pe măsură ce practica mindfulness progresează, savurarea mindful a experiențelor plăcute și sănătoase poate restructura procesele de recompensă și tonusul dopaminergic pentru a reinstaura valoarea recompenselor naturale.
 
Emoțiile negative au impulsuri de acțiune specifice, în timp ce emoțiile pozitive tind să lărgească și să construiască repertoriul de tipare de acțiune-gândire al unei persoane. Prin urmare, emoțiile sunt adesea experimentate ca motivație intrinsecă, iar diferențierea emoțională și reîncadrarea prin mindfulness pot ajuta la reducerea comportamentelor nesănătoase conduse de emoții și la construirea motivației interne și intrinseci pentru comportamente sănătoase. În cele din urmă, bunătatea și compasiunea sporesc relaționarea cu ceilalți și potențial îi fac pe oameni mai sensibili la sistemele motivaționale de afiliere, prin care oxitocina poate influența învățarea dopaminergică și recompensarea în aria tegmentală ventrală și NAc.
 

AUTOREGLAREA  CONȘTIENTĂ:  SINERGIE  ȘI  INTEGRARE

 
Autoreglarea conștientă integrează controlul atențional/cognitiv, reglarea emoțiilor și procesele legate de sine, în sinergie cu mecanismele pentru motivație și învățare, pe măsură ce practica meditației mindfulness (MM) se aprofundează. Autoreglarea conștientă începe cu controlul atenției și curiozitatea față de experiența momentului prezent, ducând la dezvoltarea conștientizării interoceptive și a alternativelor la ruminația autocritică. Reîncadrarea conținutului mental, decentrararea și acceptarea reduc reactivitatea autonomă, permițând expunerea la stimuli interni aversivi și, în cele din urmă, dezvoltarea echilibrului emoțional (echanimitatea).
 
Cu toate acestea, pentru persoanele cu niveluri ridicate de disfuncție limbică (de exemplu, traume nerezolvate, statut marginalizat sau lipsit de putere) sau cu deficiențe atenționale/cognitive de bază, acest traseu standard de MM, numit „rece”, poate întâmpina provocări. În acest context, un traseu „cald” al MM, care începe cu stabilirea siguranței printr-o „fereastră de toleranță”, în timp ce se cultivă autocompasiunea și căldura interioară, poate fi mai eficient. Prin reducerea autocriticii, a reactivității autonome și a conflictului intern, focusul se mută de la tiparele nesănătoase spre îngrijirea de sine. Reducând treptat presiunea limbică asupra resurselor de control cognitiv, antrenamentul atențional devine mai accesibil și mai eficient. Cei mai eficienți profesori de MM folosesc adesea ambele trasee simultan, ajutând practicanții să atingă mai repede o reglare lină și, potențial, reducând experiențele adverse. Totuși, această perspectivă cheie nu a fost pe deplin apreciată în modelele anterioare de autoreglare conștientă.
 
Pe măsură ce cineva începe să acorde atenție, curiozitatea constantă și conștientizarea blândă permit un control mai mare al comportamentului bazat pe valori, niveluri crescute de motivație internalizată, un acces mai mare la motivația intrinsecă și o dependență redusă de condiționarea determinată de stimuli și de sistemele de feedback negativ evaluativ. În cele din urmă, această practică dezvăluie asociațiile de învățare legate de comportamentele dăunătoare. Comportamentele încep să apară, plasând indicii pozitive în mediu, care activează comportamente sănătoase și sprijină comportamentul de observare mindful în sine, creând un ciclu de feedback pozitiv în favoarea schimbării comportamentelor sănătoase.
 
Astfel, în timp, practica mindfulness poate provoca o evoluție către o mai mare eficiență a sistemului de autoreglare uman într-un context socio-environmental, conducând la un sentiment mai mare de interconectare și relaționare, sprijinind în final chiar și experiențele de auto-transcendență.
 
Această evoluție a autoreglării conștiente implică o trecere de la utilizarea controlului cognitiv reactiv, bazat pe feedback negativ și autocritică, la o mai mare utilizare a motivației intrinseci, susținute de un sistem de valori și obiective internalizate. Pe măsură ce practica mindfulness se aprofundează, persoana devine mai capabilă să-și regleze răspunsurile la experiențele interne și externe printr-un control atențional susținut și prin cultivarea unei atitudini de curiozitate și compasiune față de sine. Aceasta duce la o reducere a comportamentelor nesănătoase, care sunt adesea menținute prin condiționări automate și reacții emoționale necontrolate.
 
În esență, autoreglarea conștientă nu doar ajută la recunoașterea tiparelor comportamentale dăunătoare, ci și facilitează dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase prin intermediul unui proces de învățare asociativă pozitivă. Acest proces devine auto-susținut, pe măsură ce practicanții de mindfulness dezvoltă o capacitate mai mare de a se adapta și de a răspunde la schimbările din mediul lor, cu mai puțină dependență de stimuli externi și mai multă bazare pe resursele interne de autoreglare.
 
Această abordare integrată a autoreglării conștiente promovează, de asemenea, o conexiune mai profundă cu ceilalți și cu lumea înconjurătoare. Pe măsură ce oamenii devin mai conștienți de impactul gândurilor, emoțiilor și acțiunilor lor, ei încep să dezvolte un sentiment mai mare de empatie și compasiune față de ceilalți, ceea ce întărește conexiunile sociale și sentimentul de apartenență. În cele din urmă, această evoluție a autoreglării poate contribui la experiențe de auto-transcendență, în care persoana depășește limitele sinelui individual pentru a se conecta la o realitate mai largă, inclusiv la un sentiment de unitate cu ceilalți și cu mediul.
 

EFECTELE  MBIs  ASUPRA  SCHIMBĂRII COMPORTAMENTALE  RELEVANTE  PENTRU  PSIHIATRIE

 

Tulburările legate de consumul de substanțe

 
Dovezile care susțin impactul intervențiilor bazate pe mindfulness (MBIs) pentru tulburările de consum de alcool (AUD) și substanțe (SUD) au crescut, susținând câteva mecanisme cheie care stau la baza efectului. O meta-analiză din 2017 a 42 de studii a raportat un efect redus al MBIs asupra abuzului de substanțe (diferența medie standardizată = −0,33) și un efect moderat asupra poftei legate de substanțe (diferența medie standardizată = −0,68). Un studiu randomizat controlat (RCT) cu trei brațe a inclus participanți care au finalizat tratamente rezidențiale intensive și ambulatorii pentru SUD (n = 286), comparând prevenirea recăderii bazată pe mindfulness (MBRP) cu prevenirea recăderii și tratamentul standard pentru rezultate legate de consumul de substanțe pe o perioadă de 12 luni. Acest studiu a demonstrat că prevenirea recăderii bazată pe practica mindfulness a avut mai puține zile de consum de droguri și de consum excesiv de alcool la 12 luni, comparativ cu prevenirea recăderii fără alte intervenții.
 
Prevenirea recăderii bazată pe practica mindfulness este cel mai studiat MBI pentru SUD, în timp ce alte MBIs și intervențiile informate de mindfulness sunt, de asemenea, studiate pentru diferite substanțe și etape de tratament (de exemplu, orientarea recuperării prin mindfulness). Deși dovezile privind efectele mindfulness-ului asupra anumitor SUD-uri în anumite etape ale tratamentului sunt puternice (de exemplu, pentru AUD), dovezile pentru mindfulness și alte SUD-uri sunt încă emergente (de exemplu, consumul de metamfetamină, tulburările de consum de opioide).
 
Studiile MBIs pentru AUD/SUD susțin mecanismele generale de autoreglare menționate mai sus, concentrându-se totodată pe deficitele specifice tulburării (de exemplu, procesarea recompensei, funcția executivă, reactivitatea la indicii). De exemplu, mindfulness reduce impulsivitatea la persoanele cu tulburări de consum de opioide care primesc tratament cu metadonă. Meditația mindfulness poate întări controlul cognitiv de sus în jos și repara deficitele funcției executive la persoanele cu SUD (de exemplu, memoria de lucru, controlul inhibitor), prin creșterea activității în ACC/PFC și refacerea conectivității frontostriatale. Practica mindfulness pare să reducă parțial consumul de substanțe prin reducerea poftei. Reducerea poftei poate rezulta din strategiile mindfulness de decentrarare, acceptare și control atențional, care reduc elaborarea cognitivă intruzivă (adică, stările de ruminare pozitivă sau încercările de a le suprima) și previn cascadele de reactivitate emoțională și fiziologică. Mindfulness îmbunătățește reglarea emoțiilor, decuplând depresia/afectul negativ de poftă. Mindfulness încurajează acceptarea, reducând suprimarea gândurilor, ceea ce poate scădea pofta, deoarece suprimarea gândurilor/impulsurilor amplifică adesea pofta.
 
Mindfulness atenuează reactivitatea limbică și îmbunătățește tonusul vagal, reducând amplitudinea și elaborarea răspunsurilor fiziologice la stres și la indicii de consum de droguri asociate cu pofta. De asemenea, mindfulness pare să faciliteze recuperarea fiziologică (de exemplu, variabilitatea ridicată a frecvenței cardiace) cu o dezangajare mai rapidă a atenției după indicii legate de substanțe și stres. De asemenea, există dovezi emergente că mindfulness și practica de savurare conștientă pot duce la restructurarea procesării recompensei, potențial remediind disfuncția hedonică asociată cu tulburările de consum de opioide.
 
Prin expunerea practicanților la indicii imaginare și interoceptive legate de substanțe în timpul practicii și prin oferirea de experiențe recompensatoare (de exemplu, senzații de liniște, curiozitate față de noutatea experienței din momentul prezent), mindfulness poate permite învățarea extincției și inversarea condiționării operante, desfăcând ani de formare a obiceiurilor. În ciuda meta-analizelor și a studiilor de eficacitate și mecanisme care susțin un rol pentru mindfulness în tratamentul AUD/SUD, rămân probleme critice: stabilirea unei baze de dovezi pentru susținerea implementării în mediile clinice din lumea reală; adaptarea intervențiilor pentru diferite niveluri de îngrijire, pregătirea pacienților și etapele tratamentului; determinarea dozei necesare de antrenament la fiecare nivel; și investigarea problemelor de scalabilitate pentru populațiile diverse.
 

Comportamentul alimentar / Dieta

 
Eficacitatea intervențiilor bazate pe mindfulness (MBIs) asupra comportamentului alimentar și pierderii în greutate a fost documentată în mai multe recenzii și meta-analize. Printre studiile clinice randomizate (RCT), MBIs au avut efecte mari asupra reducerii mâncatului compulsiv, a mâncatului emoțional și a mâncatului în lipsa senzației de foame fizică, precum și efecte moderate asupra îmbunătățirii atitudinilor alimentare. Efecte mici până la moderate au fost observate în pierderea în greutate. MBIs care includ atât practici formale, cât și informale (de exemplu, alimentația conștientă), sau care sunt combinate cu terapia cognitiv-comportamentală, par a fi deosebit de benefice.
 
MBIs pot promova autoreglarea îmbunătățită și reglarea interoceptivă prin creșterea capacității de a observa gândurile automate sau indiciile afective, de a evalua corect stimulii interni și de a spori conștientizarea poftelor, foamei, senzației de sațietate și a altor factori care influențează tiparele alimentare. De exemplu, alimentația conștientă promovează bucuria de a mânca în momentul prezent, reducând în același timp atât aportul caloric general, cât și mâncatul declanșat de poftă. În studiile efectuate pe persoane obeze sau supraponderale, MBIs au redus nivelurile de depresie și anxietate cu un efect mediu. Această îmbunătățire a sănătății psihologice poate întrerupe ciclurile de mâncat reactiv sau emoțional, încurajând autocompasiunea și îmbunătățind imaginea de sine. Per ansamblu, MBIs promovează comportamente mai sănătoase în jurul alimentației și îmbunătățesc bunăstarea psihologică, ceea ce duce la pierderea în greutate sau la menținerea greutății. Este nevoie de mai multe cercetări pentru a examina eficacitatea MBIs în pierderea în greutate pe termen lung.
 
În concordanță cu cercetările mai ample asupra comportamentelor alimentare și obezității, MBIs, inclusiv antrenamentul de conștientizare alimentară bazat pe mindfulness (MB-EAT), par a fi utile în tratamentul tulburării de alimentație compulsivă prin mecanisme similare de acțiune. Într-o meta-analiză, studiile pe persoane cu tulburări de alimentație compulsivă au demonstrat efecte mari asupra reducerii patologiei alimentare, mâncatului emoțional, afectului negativ și nemulțumirii față de corp, împreună cu un efect mic pentru pierderea în greutate. Este nevoie de cercetări suplimentare pentru a compara eficacitatea MBIs cu abordările tradiționale (de exemplu, terapia cognitiv-comportamentală) pentru această patologie.
 
Se cunosc puține lucruri despre MBIs în cazul bulimiei nervoase și anorexiei nervoase. Raportările meta-analitice inițiale sunt favorabile, arătând o reducere a patologiei alimentare, a mâncatului emoțional și a nemulțumirii față de corp cu un efect mediu, precum și o creștere în greutate la unii participanți subponderali. În cazul tulburărilor alimentare, inclusiv tulburarea de alimentație compulsivă, tehnicile axate pe compasiune și intervențiile informate de mindfulness (de exemplu, DBT) pot fi utile. Având în vedere caracteristicile clinice unice ale tulburărilor de alimentație restrictive, alimentația conștientă poate fi stresantă pentru unii indivizi, mai ales în prezența simptomelor acute. Deși MBIs par promițătoare, sunt necesare cercetări mai riguroase pentru a înțelege utilitatea lor în tratamentul tulburărilor alimentare.
 

Fumatul de tutun

 
În ultimul deceniu, s-au observat progrese în tratamentele și studiile privind intervențiile bazate pe mindfulness (MBIs) pentru renunțarea la fumat, cu rezultate mixte. Două meta-analize, ambele incluzând patru studii clinice randomizate (RCT) specifice fumatului, au constatat că MBIs au fost superioare altor tratamente bazate pe dovezi. Una a raportat un efect moderat (d = 0,42), iar cealaltă a indicat un risc relativ de abstinență de 1,88 (1,04–3,40). O meta-analiză din 2017, care a inclus zece RCT-uri, a constatat că intervențiile informate de mindfulness (inclusiv intervențiile scurte și cele pe dispozitive mobile) nu au diferit de comparatori. Într-o revizuire sistematică din 2015, acum oarecum depășită, doar 13 din 198 de articole despre mindfulness și fumat au fost studii empirice controlate, majoritatea fiind studii pilot sau de fezabilitate.
 
Primul studiu clinic randomizat (RCT) din 2011 a comparat antrenamentul în mindfulness cu terapia cognitiv-comportamentală (Freedom from Smoking, oferită de American Lung Association). Rezultatele au arătat că rata de renunțare la fumat a fost de cinci ori mai mare în cazul mindfulness-ului. O analiză secundară a indicat că această rată a fost moderată de nivelurile inițiale de nonjudecată, o judecată de sine mai redusă contribuind la o rată mai mare de succes în renunțarea la fumat prin mindfulness. O altă analiză a arătat că antrenamentul în mindfulness a decuplat legăturile cheie în calea de învățare a întăririi fumatului (pofta și fumatul). Pe măsură ce tratamentele au evoluat în mediul digital, au fost testate și paradigmele bazate pe aplicații, raportând mecanisme similare de decuplare. Studii recente au arătat că antrenamentul în mindfulness prin intermediul aplicațiilor influențează rețelele cerebrale din rețeaua modului implicit (DMN), implicate în captarea atenției de către pofte. Efectul este dependent de doză, iar reducerea activității în cortexul cingulat posterior a fost asociată cu scăderea fumatului, în special la femei. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a replica și extinde aceste rezultate.
 

Autogestionarea bolilor cronice

 
Autogestionarea bolilor cronice este o prioritate pentru îmbunătățirea îngrijirii medicale, având în vedere că afecțiunile cronice comune sunt frecvent comorbide cu bolile mentale. Ajutarea pacienților să dezvolte abilități de autogestionare a bolilor cronice este esențială în psihiatrie. Bolile cronice sunt adesea asociate cu anxietate, depresie, traume și stres. Meta-analizele arată efecte mici ale intervențiilor bazate pe mindfulness (MBIs) asupra îmbunătățirii calității vieții și reducerii anxietății, depresiei și stresului în timpul bolilor cronice. Reducerea simptomelor de sănătate mentală prin meditația mindfulness (MM) poate sprijini o autogestionare mai eficientă a bolilor cronice.
 
De exemplu, un program de opt săptămâni de MBI—integrat ca tratament pentru pacienții din asistența primară cu boli cronice mentale și fizice comorbide— a demonstrat rate crescute de inițiere a planurilor de acțiune legate de sănătate comparativ cu participanții randomizați într-un comparator cu doză mică de practică mindfulness (OR = 2,91). Un grup pilot MBSR de opt săptămâni, adaptat pentru hipertensiune, a demonstrat schimbări semnificative în factorii modificabili ai tensiunii arteriale—activitate fizică, dietă și consumul de alcool—pentru cei care nu respectau ghidurile Asociației Americane a Inimii la începutul studiului, iar schimbările s-au menținut la un an. Pacienții cu boală pulmonară obstructivă cronică care au participat la un program de opt săptămâni, urmat de zece sesiuni lunare, au raportat creșteri ale schimbărilor comportamentale legate de sănătate și îmbunătățiri în gestionarea bolii.
 
Constatările calitative de la 41 de persoane cu afecțiuni pe termen lung, care au participat la MBSR, au subliniat că abordarea „începând de unde mă aflu” a facilitat schimbările legate de adaptarea și gestionarea bolilor. Antrenamentul în mindfulness a ajutat la scăderea nivelului de glucoză din sânge și a hemoglobinei A1c la cei cu diabet de tip 2, dar nu și la tinerii adulți cu diabet de tip 1, sugerând că este nevoie de cercetări suplimentare. Grupurile de continuare pe termen lung, dincolo de opt săptămâni, și adăugarea de elemente de bunătate și compasiune pot fi o adaptare importantă pentru a ajuta persoanele care trăiesc cu boli cronice.
 

Violență, suicid / autovătămare și alte comportamente cu risc ridicat

 
Violența impulsivă și agresiunea sunt comportamente cu risc ridicat esențiale, monitorizate frecvent în psihiatrie. O revizuire sistematică privind efectul mindfulness-ului asupra agresiunii și violenței a inclus 22 de studii pe adulți (4 RCT-uri), concluzionând că MBIs și intervențiile informate de mindfulness (fără a include DBT) au avut un impact semnificativ, cu dimensiuni ale efectului între 0,21 și 0,87. Abilitățile de mindfulness pot reduce gândirea impulsivă și comportamentul agresiv prin îmbunătățirea conștientizării experienței interne, reducerea evitării experiențiale și schimbarea atenției. Un RCT cu 58 de pacienți cu tulburare de personalitate borderline a constatat o reducere a comportamentului impulsiv după DBT comparativ cu tratamentul standard. Un alt RCT cu 101 adulți implicați recent în agresiune partenerială, comparând ACT cu un grup de sprijin, a raportat că ACT a fost mai eficient în reducerea agresiunii fizice și psihologice. Un alt RCT cu 56 de adulți sănătoși, comparând MBSR cu o listă de așteptare, a raportat că MBSR a redus suprimarea furiei și expresia agresivă a acesteia. În concluzie, dovezile empirice sugerează că MBIs și intervențiile informate de mindfulness pot reduce comportamentele impulsive și agresive. Sunt necesare cercetări mai riguroase metodologic și meta-analize pentru a confirma această ipoteză.
 
Mindfulness-ul dispozițional este asociat negativ cu ideea de suicid (SI) și cu autovătămarea nesuicidală. DBT are cele mai multe dovezi pentru reducerea comportamentului suicidar și autovătămării. Într-o revizuire sistematică, Chesin și colegii au găsit șase studii despre MBIs și comportamentul suicidar. Patru studii au raportat statistici inferențiale privind efectul MBIs asupra ideii suicidare, dintre care trei au raportat reduceri semnificative. Studiul care nu a găsit o reducere semnificativă a avut rate de bază relativ scăzute de idei suicidare, sugerând un posibil efect de pardoseală. De la acea revizuire, alte studii au arătat, de asemenea, efecte benefice ale MBIs asupra ideilor suicidare, MBIs apărând a decupla asocierea dintre simptomele depresive și ideea suicidară. MBIs remediază unii factori cognitivi și procesele legate de sine care sunt factori de risc pentru ideea suicidară—de exemplu, ruminația autocritică, lipsa de speranță și reactivitatea cognitivă față de suicid—dar nu mediază îmbunătățirea ideii suicidare. Astfel, deși MBIs pot ajuta la reducerea ideilor suicidare, este nevoie de mai multe studii privind posibilele mecanisme.
 
Cea mai puternică dovadă pentru autovătămarea nesuicidală provine din DBT, care s-a dovedit eficientă în reducerea impulsurilor și comportamentelor de autovătămare nesuicidală în RCT-uri și meta-analize, cu dovezi puternice și consistente în special la adolescenți. Studiile despre efectele MBIs asupra autovătămării nesuicidale au fost propuse, dar, din câte știm, rezultatele nu au fost încă publicate. Cu toate acestea, un RCT și mai multe studii deschise pentru ACT arată promisiuni.
 
Mindfulness-ul dispozițional este corelat pozitiv cu controlul inhibitor și negativ cu impulsivitatea și cu comportamentele sexuale compulsive și cu risc ridicat. Un RCT cu 28 de adulți, comparând 12 sesiuni individuale de ACT cu o listă de așteptare pentru evaluarea impulsivității sexuale legate de pornografie, a arătat un efect pozitiv al intervenției asupra comportamentelor sexuale compulsive. Datele transversale sugerează că antrenamentul în mindfulness ar putea reduce comportamentul hipersexual. Terapia bazată pe schema de sine spirituală, o psihoterapie care include MM ca principală componentă, a arătat o motivație crescută pentru reducerea comportamentelor cu risc legat de HIV (adică, sexul fără prezervativ) într-un RCT cu 72 de consumatori de droguri, iar cei care au finalizat intervenția au arătat o reducere a impulsivității măsurată prin Scala de Impulsivitate Barratt.
 

DISCUȚIE 

Limitările cercetării actuale asupra programelor bazate pe mindfulness (MBP)

 
Multe dintre populațiile care ar putea beneficia de schimbări comportamentale legate de sănătate—cei cu o povară disproporționată de boală cronică, consum de substanțe și comportamente cu risc ridicat—sunt subreprezentate în cercetările actuale despre programele bazate pe mindfulness și compasiune. Aceste populații includ supraviețuitorii traumelor, minoritățile etno-rasiale (în special cei care se identifică ca afro-americani, latinx sau indigeni), minoritățile sexuale sau de gen, refugiații/emigranții și cei care se află la intersecția acestor grupuri marginalizate. Deși MBP-urile pot fi benefice pentru abordarea dificultăților întâmpinate de aceste populații (de exemplu, prevenirea recăderilor bazată pe practica mindfulness poate fi mai eficientă când este implementată în grupuri alcătuite în principal din minorități etnice/rasiale), baza actuală de cercetare reprezintă disproporționat indivizi educați, caucazieni și avantajați economic. Lipsa diversității etno-rasiale atât în rândul cercetătorilor MBP, cât și în rândul participanților la studiile MBP oglindește lipsa de diversitate din cercetarea psihologică și biomedicală.
 
Deși nivelul de angajament în practica mindfulness este adesea predictiv pentru rezultate, mindfulness-ul ca trăsătură poate fi măsurat și în populația generală care nu meditează, unde contribuie la comportamentul autoregulat și la afectul pozitiv. În plus, deși opt săptămâni de antrenament MBP în grup, cu o zi de practică în tăcere (23 de ore în total), au fost mai eficiente decât o introducere de o oră în MM pentru catalizarea schimbării comportamentului legat de sănătate, dovezile care susțin care este intensitatea necesară a dozei pentru schimbarea comportamentului nu sunt încă definitive. Există probabil multe modalități de a descoperi mindfulness-ul, iar cele care includ cultural populațiile marginalizate sunt mai probabil să fie percepute ca „uși deschise,” sprijinind un acces mai mare. Deși MBP-urile sunt bine cercetate, cu efecte legate de doză fiabile în anumite grupuri demografice, MBP-urile așa cum sunt ele concepute în prezent, nu sunt probabil formatul optim exclusiv pentru toți. Inovații precum înscrierile continue în prevenirea recăderilor bazată pe mindfulness reprezintă un prim pas către accesibilitate. În general, cerințele pentru consistența și integritatea MBP-urilor trebuie să fie echilibrate cu accesibilitatea culturală în cercetările de diseminare clinică.
 
Accesibilitatea, relevanța și diseminarea etică viitoare a MBP-urilor existente vor depinde de formarea adecvată a profesorilor/facilitatorilor MBP din diverse medii și de agendele de cercetare care prioritizează domenii suprapuse de umilință culturală, accesibilitate culturală și livrare sensibilă la traumă a MBP-urilor, în special pentru cei afectați de traume istorice și intergeneraționale. Având în vedere relația potențială dintre interocepție și puterea socială, opresiunea interiorizată și boala cronică, sunt necesare cercetări viitoare asupra intervențiilor care cultivă încorporarea și interocepția, inclusiv mișcarea, tobele, muzica și dansul—care ar putea fi mai accesibile cultural și deosebit de utile pentru persoanele cu traume intergeneraționale și ar putea încuraja conectarea socială pentru populațiile marginalizate cu boli cronice.
 

Direcții viitoare: Efecte adverse, formare sensibilă la traume, efectele dozei

 
Efectele adverse au fost în mare parte nedocumentate în domeniul cercetării MBP (programe bazate pe mindfulness). O revizuire sistematică a studiilor clinice randomizate (RCT) despre reducerea stresului bazată pe mindfulness sau terapia cognitivă a raportat că doar 15,6% dintre cele 231 de studii au inclus vreo mențiune despre evenimente adverse. Totuși, efectele adverse potențiale pot include panică, dureri fizice, retrăirea amintirilor traumatice și simptome disociative. Mai multe informații trebuie obținute despre modul în care factorii de program, participanți și instructori/conducători contribuie la evenimente adverse. Britton și Grant și Schwartz propun o agendă de cercetare care ia în considerare faptul că efectele nedorite pot apărea atunci când anumite aspecte ale mindfulness-ului, cum ar fi decentrararea, concentrarea pe senzațiile corporale și focalizarea pe momentul prezent, sunt supraaccentuate. Având în vedere că formele de efecte adverse și reacțiile la simptome variază în funcție de individ și context, profesorii și liderii ar trebui să fie instruiți în mod corespunzător pentru a monitoriza și răspunde la efectele adverse în cercetarea MBP.
 
Designul programului și formarea trebuie să fie sensibile la efectele adverse potențiale experimentate de supraviețuitorii traumei. Majoritatea indivizilor vor experimenta un eveniment traumatic în viață, iar o parte din aceștia vor dezvolta tulburarea de stres post-traumatic (PTSD). În cadrul MBP-urilor, supraviețuitorii traumelor pot fi mai predispuși să experimenteze anumite efecte adverse, cum ar fi flashback-uri traumatice și disociere. Formarea sensibilă la traumă presupune că oricine poate avea un istoric de traume și se concentrează pe oferirea de opțiuni, eliminarea rușinii asociate cu efectele adverse, sprijinirea agenției individuale și răspunsul adecvat la efectele legate de traumă atunci când apar. MBP-urile au potențialul de a reduce substanțial simptomele PTSD și de a sprijini schimbările neurobiologice în rețelele implicate în psihopatologia PTSD. Sunt necesare cercetări viitoare asupra intervențiilor care încorporează autocompasiunea, deoarece aceasta poate atenua și transforma natura bazată pe rușine a PTSD-ului. Când pacienții cu PTSD sunt înconjurați de o comunitate sigură, validantă și vindecătoare, cum ar fi grupurile MBP sensibile la traumă, care pun accent pe autocompasiune, aceștia au mai multe șanse să inițieze cu succes schimbări comportamentale semnificative.
 
În cele din urmă, studiile clinice viitoare ar trebui să includă teste validate în medii clinice pentru a măsura impactul efectelor dozei asupra componentelor de autoreglare descrise aici și măsura în care fiecare componentă mediază schimbarea comportamentului de sănătate. Mai multe studii de demontare și răspuns la doză ar putea ajuta la clarificarea celor mai active componente și contribuțiile lor individuale. Totuși, trebuie acordată atenție acestei abordări de investigare, deoarece există riscul de a simplifica prea mult MBP-urile la o simplă colecție de tehnici într-o „cutie cu unelte”. Atunci când programele de mindfulness sunt oferite doar din această dimensiune instrumentală, ca o abilitate de dobândit, abordarea sinergică, holistică și aparent paradoxală de cultivare a mindfulness-ului, pe care mulți pacienți o experimentează ca fiind captivantă și profund vindecătoare în MBP-uri, poate fi sacrificată involuntar.
 

Concluzie

 
O bază de dovezi în creștere susține beneficiile mindfulness-ului pentru schimbarea comportamentului. Un model de autoreglare conștientă, bazat pe integrarea constatărilor neuroștiințifice, descrie efectele complexe și sinergice ale atenției/controlului cognitiv, reglării emoțiilor și proceselor legate de sine, precum și ale mecanismelor de motivație și învățare, care ar putea oferi o cale unică spre schimbarea comportamentală sustenabilă. Deși dovezile susțin impactul mindfulness-ului asupra schimbării comportamentului pentru comportamentele de sănătate esențiale legate de practica psihiatrică, este nevoie de mai multe cercetări de înaltă calitate, în special cu măsuri obiective, eșantioane mai mari, studii de replicare, controale active și monitorizarea formală a evenimentelor adverse. Domeniul va beneficia, de asemenea, de cercetări suplimentare asupra impactului integrării practicilor de compasiune și de o concentrare asupra adaptărilor sensibile la traumă pentru populațiile diverse.
 

Declarație de interese

 
Dr. Judson Brewer este fondatorul MindSciences, compania care a dezvoltat aplicația de mindfulness menționată în acest articol, dedicată renunțării la fumat. El deține acțiuni în companie, servește ca om de știință necompensat și a făcut parte anterior din consiliul de administrație. Acest interes financiar a fost dezvăluit și este gestionat de Universitatea Brown, în conformitate cu politicile sale privind conflictele de interese și angajament.
 
Dorim să mulțumim lui Willoughby Britton, Marcelo Demarzo, Gaelle Desbordes, Rebecca Ferrer, Elizabeth Hoge, Jean King, Jared Lindahl, Ethan Moitra, Neusa Rocha și Jason Samlin pentru contribuțiile lor la acest proiect.
 
 
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *